Sony concediază 10.000 de angajați, pierderi de aproape 3 miliarde de dolari În 2011!

Autor:  | Publicat în:  Sony 688 ori
<b>Sony concediază 10.000 de angajați, pierderi de aproape 3 miliarde de dolari În 2011!</b>Sony a anuntat la începutul acestei săptămâni că va tăia 10.000 de posturi, pierzând astfel 6% din forța globală de muncă prin aceste concedieri. Mutarea vine pe fondul instalării unui nou CEO, care vrea să transforme ultimele trimestre cu...

Sony a anuntat la începutul acestei săptămâni că va tăia 10.000 de posturi, pierzând astfel 6% din forța globală de muncă prin aceste concedieri. Mutarea vine pe fondul instalării unui nou CEO, care vrea să transforme ultimele trimestre cu profituri scăzute într-o revenire spectaculoasă.

Kazuo Hirai, cel care a propulsat PlayStation-ul către culmile gloriei este acum șeful Sony și pot spune că firma japoneză este în mâini bune. Hirai a preluat funcția de la Howard Stringer cu câteva săptămâni în urmă și scopul său principal este să oprească Sony de la un al patrulea an consecutiv de pierderi. Majoritatea concedierilor se vor face în segmentul de televizoare al companiei japoneze, care nu mai este profitabil de ceva timp și la care Sony ar putea renunța cu totul la un moment dat. Prețurile și produsele competitive de la Samsung și LG au îngropat această divizie a creatorului seriei Bravia...

Unele dintre concedieri nu ar trebui să îi îngrijoreze prea tare pe fanii Vaio sau Xperia, deoarece jumătate din cei 10.000 angajați aparțin unei companii care se ocupă cu producția de substanțe chimice și pe care Sony a vândut-o cu o lună în urmă. și producția de LCD-uri va pierde câteva sute de muncitori și o altă măsură de austeritate ar putea fi o cerere către toți înalții oficiali Sony să își returneze bonusurile primite în ultima vreme, inclusiv fostul CEO Howard Stringer.

Aceste mutări vin înainte ca Sony să publice raportul financiar anual, care va fi făcut public în mai și experții afirma că va include pierderi de 2.9 miliarde de dolari pe 2011.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×