Dacă epidemia de coronavirus nu se întâmpla, acum ne aflam în plină pregătire pentru a merge în Barcelona și participa la târgul Mobile World Congress 2020 (anulat din cauza epidemiei) acolo unde printre expozanți i-am fi găsit și pe cei de la TCL. Această companie de origine chineză urma să prezinte la fața locului multe telefoane de buget dar și câteva prototipuri interesante - printre care și un smartphone cu ecran extensibil.
Acest concept ni se prezintă în randări pentru moment și vedem aici un format foarte interesant ce ar putea rivaliza cu pliabilele pe care le știm în momentul de față. După cum vedeți, ecranul acestui telefon se poate extinde și ajunge la dimensiunile unei tablete și cu toate că nu știm exact mecansimul pe care îl implică un asemenea terminal trebuie apreciat faptul că producătorii sunt inventivi și propun noi formaturi.
Cel mai probabil vorbim în cazul acestui device despre o porțiune de ecran flexibilă care se îndoaie sau care se înfășoară în spatele celeilalte - opțiuni care ne duc cu gândul la gradul de durabilitate pe care îl va oferi și clar la cute numeroase ce se pot forma în zona de ecran pliabil.
Din imagini aceste cute nu se remarcă, dar observăm alte elemente pe care smartphone-ul le adoptă precum camera foto quad din spate însoțită de bliț LED sau camera selfie duală decupată în ecran. Apropo de ecran, acesta are muchii laterale (stânga-dreapta) ușor curbate și în varianta închisă pare a fi de mărimea unui Note 10 să spunem. Extins trece de 7 sau chiar 8 inch și livrează astfel o zonă mult mai mare pentru afișarea de conținut.
TCL mai are și alte concepte în portofoliu, un exemplu fiind telefonul pliabil în 2 zone ce ajunge la diagonală de 10 inch și pe care îl vedeam în fotografii toamna trecută. Așteptăm să vedem dacă firma chineză vine și cu un prototip real în perioada următoare!




