Într-o demonstrație de pionierat tehnologic, peste 20 de roboți umanoizi au participat sâmbătă, la Beijing, la primul semimaraton din lume dedicat acestora, desfășurat pe o distanță de 21 de kilometri, cot la cot cu 12.000 de alergători umani. Evenimentul, organizat în districtul Yizhuang – un centru susținut de stat pentru inovație tehnologică –, a avut ca obiectiv testarea rezistenței, stabilității și performanțelor autonome ale roboților bipedi în condiții reale de anduranță.
Robotul câștigător, Tiangong Ultra, aparținând Beijing Innovation Centre of Human Robotics, a parcurs traseul în două ore și 40 de minute, fiind ghidat de un algoritm care imită biomecanica umană. Deși cu o oră și 38 de minute mai lent decât alergătorul uman clasat pe primul loc, robotul s-a remarcat prin stabilitate, necesitând doar trei schimburi de baterie în tot acest interval. Tang Jian, directorul tehnologic al centrului, a subliniat că nicio companie din Occident nu a demonstrat o performanță sportivă comparabilă în domeniul roboticii umanoide.
Participanții au fost reprezentanți ai peste 20 de echipe din China, provenind din mediul academic și din industrie. Roboții înscriși au variat între 75 și 180 de centimetri înălțime și o greutate de până la 88 de kilograme. Unii au fost complet autonomi, alții controlați de la distanță sau chiar sprijiniți fizic de ingineri, care au alergat alături de ei pentru a interveni în caz de dezechilibru sau defecțiuni.
Momentul de start a fost presărat cu dificultăți, inclusiv căderi spectaculoase și derapaje cauzate de erori de navigare. În ciuda acestor provocări, un android care s-a prăbușit la începutul cursei a reușit să se ridice singur, stârnind aplauze din partea publicului. Alții, dotați cu pantofi sport, accesorii amuzante sau chiar lozinci motivaționale, au făcut deliciul spectatorilor curioși, care au imortalizat ineditul eveniment cu telefoanele.
Cursa a inclus elemente specifice maratoanelor umane, adaptate roboților: puncte de realimentare cu baterii, posibilitatea înlocuirii unităților defecte (contra unei penalizări de 10 minute) și necesitatea parcurgerii unui traseu sinuos cu pante ușoare. Deși accentul a fost pus pe finalizarea cursei și nu pe viteză, evenimentul a reprezentat o validare practică pentru soluții de mobilitate bipedă în robotică.
Specialiștii implicați consideră că astfel de competiții contribuie esențial la industrializarea roboților umanoizi. Cui Wenhao, inginer la Noetix Robotics, a precizat că testarea în regim de cursă oferă o imagine clară asupra performanței reale a motoarelor, algoritmilor și structurilor de susținere. Kong Yichang, de la DroidUp, a completat că semimaratonul ar putea deschide calea către alte aplicații sociale ale roboților umanoizi, în domenii precum intervențiile de urgență sau asistența personală.
Din punctul nostru de vedere, nu ar trebui neglijat nici perspectiva scopului militar...