TENAA certifică smartphone-ul Motorola Moto Z Play; vine cu display FHD de 5.5 inch și 3 GB RAM

468 ori03-08-2016
TENAA certifică smartphone-ul Motorola Moto Z Play; vine cu display FHD de 5.5 inch și 3 GB RAM

Agenția chineză TENAA a certificat de curând și smartphone-ul Motorola Moto Z Play - model cu numele de cod XT1635-03 pe care îl puteți vedea în imaginile de mai jos. La prima vedere se pare că avem parte de un design similar cu cel oferit de versiunile Moto Z și Moto Z Force, de aici nelipsind conectorii magnetici pentru atașarea de module speciale, dar nici butonul frontal ce găzduiește scannerul de amprente.

Moto Z Play

Specificațiile hardware sunt reprezentate de către un display de 5.5 inch cu rezoluție Full HD de 1920 x 1080 pixeli, de către procesorul octa-core tactat la 2.0 GHz și de chip-ul de 3 GB memorie RAM. Avem aici 64 GB memorie flash de stocare, un slot microSD, și o cameră foto principală de 16 megapixeli ce vine însoțită de un bliț dual-tone.

Moto Z Play include și o cameră frontală de 5 megapixeli cu bliț LED, tehnologia 4G LTE, Wi-Fi și o baterie cu o capacitate cuprinsă între 3300 și 3510 mAh. Ca dimensiuni, telefonul de față măsoară doar 6.99 mm în grosime și cântărește 165 grame. Acest model poate fi considerat drept o alternativă mai accesibilă ca preț la Moto Z și Moto Z Force - telefoane așteptate în magazine din această toamnă. 

Sursa: tenaa.com.cn
Taguri: Motorola Motorola Moto Z Play Certificare Specificatii Data lansare TENAA Imagini Moto XT1635-03 XT1635-03

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.