TENAA certifică smartphone-ul Vivo Y66; telefon mid-range cu display HD de 5.5 inch

Autor:  | Publicat în:  Vivo 543 ori
<b>TENAA certifică smartphone-ul Vivo Y66; telefon mid-range cu display HD de 5.5 inch</b>Agenția chineză TENAA a certificat de curând și smartphone-ul Vivo Y66, telefon care în mod ciudat va sosi după ce modelul Y67 a debutat oficial pe piață. Acest terminal beneficiază de dotări mid-range și ne oferă un display de 5.5 inch cu rezoluție HD

De curând agenția chineză TENAA a certificat și smartphone-ul Vivo Y66, un telefon care în mod ciudat va sosi pe piață la două luni de la debutul lui Vivo Y67. Nu înțelegem tactica adoptată aici de către compania asiatică, dar probabil totul are o explicație la nivelul conducerii. Revenind la telefon, aflați că acesta este un produs din zona mid-range ce vine într-o carcasă metalică unibody care măsoară 7.49 mm în grosime.

Vivo Y66

Avem un display de 5.5 inch cu rezoluție HD de 1280 x 720 pixeli, iar procesorul este o unitate octa-core tactată la o frecvență de 1.4 GHz. Primim 3 GB de RAM aici, 32 GB de stocare flash și o cameră foto principală de 13 megapixeli cu bliț LED și suport pentru captură video la rezoluție Full HD.

Telefonul ne mai aduce o cameră selfie de 5 megapixeli, slot microSD, conectivitate 4G LTE și sistemul de operare Android 6.0.1 Marshmallow. Un alt detaliu pe care îl descoperim menționat în documentul de certificare TENAA este acela că la interior primim o baterie de 2930 mAh.

❗ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×