Celor de la UE le place să standardizeze şi uniformizeze lucruri, pentru o piaţă omogenă şi bine reglementată. Aflăm că legislatorii europeni vor mai nou să impună încărcătoare cu conector USB-C pentru toate telefoanele vândute în Uniune.
Deja nu prea mai vedem telefoane cu alt tip de conector şi singurele excepţii sunt modelele entry level sau iPhone-urile. Apple a pus conectori USB-C pe MacBook-urile noi şi pe iPad Pro-uri, dar iPhone-urile tot cu conector Lightning vin şi cu cablul Lightning to USB-C. Dacă Apple e obligată să treacă complet la USB-C, probabil că nu o va face doar pentru Europa, ci va opta pentru o mutare la nivel global.
O soluţie care sună futurist circulă deja online: renunţarea completă la porturi şi cabluri şi trecerea la un terminal fără orificii, care face încărcarea şi transferul wireless. Asta s-ar întâmpla în 2021 dacă le iese pasenţa celor de la Apple. Problema e că firma din Cupertino a vândut deja 1 miliard de telefoane cu conector Lightning şi a devenit sinonimă cu acest tip de conector. UE e totuşi în faza de draft şi propunere de dezbatere cu proiectul, deci mai e de aşteptat.
UE merge şi pe sustenabilitate, în ideea că încărcătoarele vechi generează peste 51.000 de tone de deşeuri electronice în fiecare an. Dacă absolut toate telefoanele trec la USB-C, scade numărul adaptoarelor aruncate la gunoi. Apple a trimis deja un memo spre UE din 2019, protestând contra standardizării portului USB-C, care ar "îngheţa inovaţia".