vivo pregătește lansarea seriei X500, după cum știm încă de acum câteva săptămâni. Ei bine, primele informații cu privire la varianta Pro din lineup au ajuns acum pe web. Surse din China afirmă că terminalul va aduce un procesor MediaTek Dimensity 9600, dezvoltat pe o arhitectură de 2nm. De asemenea, apre că apar schimbări la nivel de cameră față de vivo X300 Pro, predecesorul său, dar și o baterie de capacitate ridicată. Mai jos avem detalii!
Unul dintre cele mai interesante aspecte ține de sistemul foto. vivo X500 Pro ar urma să aducă o cameră principală de 50 MP, bazată pe un senzor mare, de 1/1.28 inch și tehnologie LOFIC, care va aduce îmbunătățirea fotografiilor realizate în condiții dificile de lumină. Pare că vom primi și o cameră ultrawide de 50 MP, dar și un senzor de 64 MP periscop, care va aduce zoom optic 2X.
Senzorul pentru zoom ar fi un Sony IMX06H de generație nouă. Asta sugerează că vivo va păstra camera perscopică de 200 MP pentru modelul de top din serie, posibil vivo X500 Pro Max. Pe lângă camere, terminalul pare că va impresiona și prin autonomie, urmând să integreze o baterie de 7000 mAh.
Cât despre display, pare că vorbim despre un model mignon, urmând să primească un panou OLED LTPO plat, de 6.37 inch în diagonală, cu rezoluție 1.5K și refresh rate crescut. Va rula Android 17 alături de OriginOS aplicat peste. Lansarea ar avea loc în septembrie în China, iar la nivel global ar sosi undeva spre finalul anului, poate în luna noiembrie sau decembrie.















