Chiar spre final de lună mai anul trecut participam la evenimentul de lansare BYD din București, acolo unde era anunțat cu mare fast modelul Dolphin Surf, un mini pentru oraș, electric și cu preț tare bun la anunț, de doar 11590 euro prin programul Rabla. Am văzut câteva prin oraș de atunci și până acum, dar pare că românii nu au fost fascinați de model și era nevoie de ceva mai mult.
Pare că BYD a ascultat de feedback-ul publicului și vine astăzi cu modelul Dolphin G DM-i pe care eu îl văd ca pe o evoluție a "delfinului surfer" anterior lansat. Diferența de astăzi este că nu mai vorbim despre un model complet electric, ci despre un hatchback hibrid, cu acea particulă DM-i pe care am tot văzut-o folosită de BYD.
Acesta este un plug-in hybrid care poate livra peste 1000 de km autonomie cu rezervorul plin și bateria completă încărcată. Are lungime de 4.16 metri și lățime de 1.82 metri, fiind mai mare decât Dolphin Suf care măsoară 3.9 metri și are 1.72 metri lățime. Asta îl face mai arătos și îmi place că geamul spate pentru pasageri este mai mare și nu mai e totul așa înghesuit.
Nu avem alte date tehnice, dar cel mai probabil mașina folosește sistemul hibrid deja consacrat de la BYD cu motor pe benzină de 1.5 litri ce are rol de generator pentru motorul electric. Prețul vehiculat este de sub 20000 de euro și așteptăm o lansare prin iunie.














