Vom avea un Surface Phone până la urmă şi el ar putea sosi la mijlocul lui 2016

Autor:  | Publicat în:  Microsoft 955 ori
<b>Vom avea un Surface Phone până la urmă şi el ar putea sosi la mijlocul lui 2016</b>Ideea unui Microsoft Surface Phone, un fel de "Nexus" al universului Windows Phone circula de c&acirc;ţiva ani, de obicei asociată unor designuri ce duc cu g&acirc;ndul la Zune cumva. Ei bine, azi avem c&acirc;teva noi date &icirc;n ecuaţie, care par...

Ideea unui Microsoft Surface Phone, un fel de "Nexus" al universului Windows Phone circula de câţiva ani, de obicei asociată unor designuri ce duc cu gândul la Zune cumva. Ei bine, azi avem câteva noi date în ecuaţie, care par să indice că ne apropiem cumva de concretizarea acestui proiect.

Trebuie spus din start că Surface Phone a fost anulat de mai multe ori decât tableta Surface Mini sau o eventuală tableta Xbox până acum, deci privim cu maximă precauţie zvonurile de genul. Panos Panay, vicepreşedinte corporate şi creatorul Surface ar fi responsabil cu acest proiect. Se vehiculează informaţii despre un terminal metalic cu procesor Intel, iar un prototip ar fi fost văzut recent în campusul central Microsoft.

Microsoft Surface Phone

Implicarea Intel în acest proiect e interesantă, având în vedere că spre exemplu modelele Lumia produse de Microsoft au chipseturi Qualcomm. Există speculaţii că noul smartphone va avea un chipset x86 sau chiar un SoC mai puternic decât orice oferă Qualcomm acum. O lansare în apropierea lunii august din 2016 s-ar alinia cu speculaţiile şi cu perioada în care ar trebui să sosească Windows 10 Redstone, adică următorul release important software de la Microsoft.

Redstone va aduce îmbunătăţiri semnificative lui Continuum, se pare, permiţând trecerea de la modul handset la PC foarte rapid, dar şi realizarea de apeluri de pe PC. În schimb o lansare în toamna lui 2016 ar însemna sosirea împreună cu noile flagshipuri Microsoft, Surface Pro 5, un nou Surface Book şi un eventual Band 3.

Există şi o teorie care afirmă că ar trebui să ne îngrijorăm dacă apare un Surface Phone, pentru că el ar putea însemna sfârşitul modelelor Lumia. Ideea e că Microsoft nu are atât de multă nevoie de un "Nexus" precum are Google, de aici şi şovăiala acestui proiect.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×