Xiaomi îşi prezintă planurile pe următorii 10 ani, după aniversarea deceniului de existenţă; Accentul este pus pe tinere talente, inovație

1.221 ori
<b>Xiaomi îşi prezintă planurile pe următorii 10 ani, după aniversarea deceniului de existenţă; Accentul este pus pe tinere talente, inovație</b>Xiaomi a organizat săptămâna trecută un eveniment aniversar, care a sărbătorit 10 ani de existență a companiei. Cu acea ocazie am aflat şi care au fost etapele evoluţiei companiei, realizările sale şi filosofia de business

Xiaomi a organizat săptămâna trecută un eveniment aniversar, care a sărbătorit 10 ani de existență a companiei. Cu acea ocazie am aflat şi care au fost etapele evoluţiei companiei, realizările sale şi filosofia de business. Azi descoperim direcţia şi ideile care vor modela următorii 10 ani de Xiaomi.

Vă reamintesc şi că Xiaomi are o serie de oferte speciale şi discount-uri în această perioadă aniversară. Lei Jun, fondatorul companiei a anunţat planurile pentru următorul deceniu, prin intermediul unei scrisori deschise trimisă angajaţilor săi. Pe scurt, Xiaomi îşi propune să urmeze principiul care a consacrat-o: "producerea celor mai bune telefoane inteligente la jumătate de preţ, pentru ca toată lumea să şi le poată permite".

În plus, compania va continua să integreze tehnologia "Smartphone AIoT", prin care îşi propune să câştige şi mai mulţi utilizatori şi prin care să îmbunătăţească viaţa utilizatorilor cu produse de ecosistem.

Cele 3 principii ale companiei rămân acestea:

  1. nu ne vom opri niciodată din a explora și a inova și din a le aduce oamenilor cele mai inovatoarea tehnologii
  2. vom continua să oferim produse echipate cu tehnologie performantă, la cel mai bun preț
  3. vom căuta să producem în continuare cele mai „cool” produse

Xiaomi a promis şi că îşi va extinde parteneriatele şi va continua căutarea de tinere talente. Direcţia aceasta era deja bine cimentată prin finanţarea şi susţinerea de startup-uri, cum a fost Roborock. Tinerele talente vor fi atrase acum prin "Programul antreprenorilor din noua decadă", în cadrul căruia Xiaomi îşi propune să selecteze 100 de oameni foarte capabili care să îi reprezinte valorile şi viziunea.

Aceştia vor fi premiaţi cu un pachet antreprenorial care să îi încurajeze să ducă Xiaomi la un nou nivel în următorii 10 ani. Scrisoarea lui Lei Jun este disponibilă în întregime aici.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×