Xiaomi Mi Max 3, phablet-ul cu ecran de 6.9 inch și baterie de 5500 mAh este acum oficial

1.341 ori19-07-2018
Xiaomi Mi Max 3, phablet-ul cu ecran de 6.9 inch și baterie de 5500 mAh este acum oficial

Din partea celor de la Xiaomi vine astăzi lansarea unui mega phablet, dispozitiv numit Mi Max 3 pe care îl puteți admira în galeria de imagini de mai jos. Terminalul este unul multimedia ideal atât pentru partea de gaming, cât și pentru streaming-ul video. Are o baterie la fel de generoasă precum diagonala, dar și alte dotări interesante la pachet pe care le veți descoperi în rândurile ce urmează.

Xiaomi Mi Max 3

La nivel de design putem vedea cum terminalul se aseamană destul de mult cu modelele Redmi pe care Xiaomi le-a adus pe piață în ulima vreme, terminalul sosind într-o carcasă unibody metalică. Panoul frontal nu aduce o tăiere drastică a muchiilor din jurul ecranului, iar ca dimensiuni aflați că acest dispozitiv măsoară 176.15 x 87.4 x 7.99 mm în grosime și că greutatea ajunge la 221 grame.

Xiaomi Mi Max 3

Xiaomi Mi Max 3 sosește cu un ecran Full HD de 6.9 inch ce adoptă aspect 18:9, cu procesorul octa-core Qualcomm Snapdragon 636 (același de pe ZenFone 5) și cu 64 sau 128 GB de stocare flash. Primim cameră selfie de 8 megapixeli, dar și o cameră duală în spate compusă dintr-un senzor principal de 12 mpx (deschidere f/1.9, PDAF, Dual Pixel) și un senzor secundar de 5 megapixeli (deschidere f/2.0).

Pe lista de dotări se mai află portul USB Type-C, jack-ul audio 3.5 mm, conectivitatea Dual VoLTE, Wi-Fi 802.11ac, cât și Bluetooth 5.0. Xiaomi Mi Max 3 are un scanner de amprente în spate și la nivel software aflați că rulează Android 8.1 alături de MIUI 9.5 care aduce multe funcții AI. Nu în ultimul rând aflați că Max 3 are baterie de 5500 mAh cu suport pentru încărcare rapidă la 9V/2A. Telefonul vine pe negru, auriu și albastru la prețurile mai jos menționate:

  • 4 GB RAM + 64 GB stocare - 220 euro
  • 6 GB RAM + 128 GB stocare - 255 euro 

Sursa: mi.com
Taguri: Xiaomi Xiaomi Mi Max 3 Mi Max 3 Lansare Phablet 7 inch Specificatii Pret Configuratii

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.