Xiaomi Pocophone F1 primeşte certificarea Bluetooth şi are hardware-ul detaliat: 8 GB RAM, cameră duală, frontală de 20 MP

Autor:  | Publicat în:  Xiaomi 2.307 ori
<b>Xiaomi Pocophone F1 primeşte certificarea Bluetooth şi are hardware-ul detaliat: 8 GB RAM, cameră duală, frontală de 20 MP</b>Pe neașteptate sosește la finalul acestei săptămâni și certificarea Bluetooth asociată smartphone-ului Xiaomi Pocophone F1 ce ar urma să debuteze în scurt timp. Deși de regulă asemenea certificări nu dezvăluie detalii hardware, dar de această dată

Xiaomi Pocophone F1 a tot apărut în scăpări şi zvonuri în ultima vreme, drept cel mai ieftin telefon cu procesor Snapdragon 845. Acum aflăm şi alte dotări hardware ale terminalului, mulţumită unei certificări Bluetooth. Hai să vedem despre ce e vorba.

Xiaomi Pocophone F1

În primul rând trebuie spus că acest model este aşteptat să debuteze în Europa de Est întâi, deci îl vom vedea şi în România cât de curând. Apoi ar ţinti piaţa din India, sub alt nume. Ei bine avem de-a face aici un smartphone cu 6 sau 8 GB RAM, iar în mod surprinzător terminalul aduce şi un sistem de răcire pe bază de lichid. Mai are şi 64 sau 128 GB stocare flash iar în spate se află o cameră duală cu senzor de 12 MP + 5 MP operând în tandem.

În față găsim o cameră de 20 de megapixeli, care va veni cu aşa numită tehnologie "Super Pixel", adică acel pixel binning care a apărut deja pe câteva telefoane. Mai mult de atât vom avea şi un mecanism infraroşu şi o cameră infraroşu în faţă pentru a ajuta la deblocarea facială pe bază de AI. Sistemul ar putea fi împrumutat de la Xiaomi Mi 8 şi Xiaomi Mi 8 Explorer Edition.

Cunoscut şi sub numele de cod M1805E10A, terminalul va rula MIUI 10 preinstalat.

❗ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×