ByteDance, firma din spatele lui TikTok achiziționează startup-ul Jukedeck AI ce activează în zona muzicală

768 ori24-07-2019
ByteDance, firma din spatele lui TikTok achiziționează startup-ul Jukedeck AI ce activează în zona muzicală

Succesul obținut cu aplicația de socializare TikTok îi îndeamnă pe creatori și anume ByteDance să intre și în alte zone de pe piață, precum cel al serviciilor de streaming audio. Aflam despre planurile companiei în acest domeniu în urmă cu aproximativ 2 luni, atunci când apărea zvonul că ByteDance vrea să lanseze o platformă de streaming rival pentru Spotify, Deezer și al altor soluții similare.

Acum descoperim că ByteDance tocmai ce a achiziționat startup-ul Jukedeck ce are în portofoliu o suită de elemente AI generatoare de muzică. Utilizatorii acestei soluții pot edita track-ul, ajusta tempo-ul, climax-ul, dar și lungimea piesei. Aflăm că toți angajații JukeDeck, inclusiv CEO-ul companiei și-au schimbat job-urile de pe Linkedin, menționând acum că lucrează pentru ByteDance.

Aparent afacerea dintre cele două părți a fost încheiată cu succes și pe lângă aportul pe care îl va aduce companiei în planurile de lansare ale unei soluții de streaming, startup-ul Jukedeck va ajuta și TikTok prin livrarea de track-uri proprii fără nevoie de licențiere. În momentul de față TikTok are de plătit licențe pentru a include melodii celebre în aplicație, printre cele licențiate numărându-se "Old Town Road" și "Sweet but Psycho". 

Creatorul TikTok mai plănuiește și lansarea unui smartphone propriu în parteneriat cu Smartisan.

Via: thenextweb.com
Taguri: Bytedance TikTok Achizitie Startup muzical Jukedeck Jukedeck AI Serviciu muzical streaming audio

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.