Facebook îţi reduce din paranoia, lansând un tool care îţi arată ce date partajezi cu aplicaţii şi site-uri: Off Facebook Activity

Autor:  | Publicat în:  Facebook 768 ori
<b>Facebook îţi reduce din paranoia, lansând un tool care îţi arată ce date partajezi cu aplicaţii şi site-uri: Off Facebook Activity</b>Facebook a pierdut foarte mult din încrederea publicului după scandalul Cambridge Analytica de anul trecut şi va fi foarte greu să o recâştige. Poate face totuşi tentative în această privinţă, precum cea mai nouă, ce implică lansarea unui

Facebook a pierdut foarte mult din încrederea publicului după scandalul Cambridge Analytica de anul trecut şi va fi foarte greu să o recâştige. Poate face totuşi tentative în această privinţă, precum cea mai nouă, ce implică lansarea unui tool care îţi arată ce date partajezi cu aplicaţii şi site-uri.

Noul tool se numeşte Off Facebook Activity şi are rolul de a permite utilizatorilor să vadă şi să controleze ce date sunt preluate de aplicaţii şi site-uri şi trimise la  Facebook. Pentru început acest tool a ajuns în Irlanda, Coreea de Sud şi Spania, iar în următoarele luni vom avea un rollout global. În principiu vezi un rezumat al informaţiilor pe care aplicaţiile şi site-urile le-au trimis spre Facebook prin business tool-uri online, inclusiv Facebook Pixel şi Facebook Login.

Veţi putea de asemenea să deconectaţi acele aplicaţii de la Facebook şi să anulaţi trimiterea de informaţie. Practic FB va scoate toate datele de identificare ale tale din sistem, cele primite de la aplicaţii şi site-uri. Astfel, FB nu va mai înregistra ce site-uri ai vizitat şi ce ai făcut pe durata vizitei spre exemplu. Nu se vor mai targeta nici reclame odată ce utilizatorul deconectează contul de aplicaţiile respective.

E un fel de "Clear History" dacă vreţi. Trebuie precizat şi că datele utilizatorilor nu sunt şterse de pe serverele Facebook, ci doar sunt şterse informaţiile din conturile utilizatorilor. Sunt scoase identificatoarele utilizatorilor din datele preluate de la aplicaţii şi site-uri... şi cam atât.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×