Samsung Galaxy Fold 2 va avea protecţie pliabilă din sticlă, ecran mai mare

980 ori
<b>Samsung Galaxy Fold 2 va avea protecţie pliabilă din sticlă, ecran mai mare</b>Una dintre marile probleme ale lui Galaxy Fold, dar şi a telefoanelor pliabile de prima generaţie este lipsă de protecţie pentru ecran. Am avut doar o protecţie din plastic, dar aceasta nu a avut cea mai fericită soarta

Una dintre marile probleme ale lui Galaxy Fold, dar şi a telefoanelor pliabile de prima generaţie este lipsă de protecţie pentru ecran. Am avut doar o protecţie din plastic, dar aceasta nu a avut cea mai fericită soarta. Nu se putea aplica o protecţie din sticlă pentru ca nu s-ar fi pliat odată cu ecranul şi s-ar fi crăpat. Ei bine se pare că ecuaţia a fost rezolvată şi din laboratoarele partenerilor Samsung iese şi acea sticlă protectoare şi flexibilă.

Surse din Coreea de Sud afirmă că Samsung va trece la o companie din Coreea de Sud pentru a îi furniza sticla protectoare pentru Galaxy Fold 2. De această dată va fi vorba de un ecran mai mare, de 8 inch, faţă de cel de 7.3 inch de pe primul Galaxy Fold. Samsung ar fi decis să apeleze la o companie din Coreea de Sud din cauza disputei cu Japonia.

Acea dispută a afectat Samsung la 3 capitole: materialele pentru ecrane OLED, cele pentru cipuri de memorie şi cele necesare pentru pelicula protectoare a lui Galaxy Fold. Aceasta era realizată de către japonezii de la Sumitomo din materialul poliimida, picând sub incidenţa disputei între ţări. Din disperare se nasc ideile mari şi aşa Samsung a descoperit un producător coreean care poate furniza sticlă pliabilă, o fâşie de 8 inch chiar.

Publicaţia coreeană The Bell scrie că e vorba despre compania DoInsys, dar sunt in standby şi Corning (creator Gorilla Glass) şi Schott cu produse similare. DoInsys e deja în stadiu avansat, cu un strat protector din sticlă pentru ecranele pliabile. Cum se poate sticla plia fără să se spargă? Aparent printr-o grosime incredibil de scăzută, afirmă compania asiatică.

Producţia în masă începe în 2020. Galaxy Fold 2 este aşteptat cândva în primăvara lui 2020.

Material Video Promovat:

Samsung Galaxy Active 2 LTE Unboxing și Setup, plus activare Orange Number Share

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×