În ultima vreme am văzut cum unele dintre aplicaţiile Google de pe Android au primit actualizări, iar acum e rândul lui Google Contacts să treacă la versiunea 1.6. În august aplicaţia ajungea la versiunea 1.5 şi primea o nouă interfaţă, iar azi trece la versiunea următoare, cu schimbări e drept mai mici.
Dacă asta vara cea mai importantă modificare implica zona "Duplicates", ce permitea fuzionarea contactelor duplicat, acum aflăm că acea secţiune se numeşte mai nou Suggestions. Ea afişează acum şi contacte pe care le sugerează pentru a fi adăugate, preluându-le din istoricul convorbirilor voastre. Dacă ne luăm după capturile de ecran, interfaţa e gândită să arate bine şi pe tablete.
Google Contacts în versiunea cea nouă aduce şi un icon proaspăt, ajustat după iconurile modelelor Pixel. Primeşte o nuanță mai întunecată de albastru şi o abordare rotunjită. Contacts 1.6 desparte şi zona Import/Export Contacts în porţiuni separate, iar unele funcţionalităţi legate de contacte au fost mutate în meniul overflow.
De asemenea lista principală de contacte suportă acum "pull to refresh", pentru a forţa o actualizare a listei de contacte printr-un swipe în jos. APK-ul e disponibil aici, în cazul în care nu aţi primit actualizarea deja.