YouTube Red şi Google Play Music urmează să se contopească în perioada următoare, conform declaraţiilor Google

1.078 ori
<b>YouTube Red şi Google Play Music urmează să se contopească în perioada următoare, conform declaraţiilor Google</b>În cadrul unei discuții ce a avut loc la New Music Seminar din New York, Lyor Cohen, şeful secţiunii Muzică de la YouTube a confirmat contopirea dintre serviciile de streaming YouTube RED și Google Play Music, acestea oferind utilizatorilor

Google are o listă foarte mare de produse experimentale în istoria sa, unele mai mult sau mai puţin reuşite, iar pe acea listă se află şi YouTube Red. Ei bine, acest serviciu va ajunge la o nouă etapa în existenţa sa, urmând a se contopi cu Google Play Music. La urma urmei e vorba despre două servicii ce furnizează conţinut spre streaming şi permit utilizatorilor să încheie abonamente. 

Fuziunea celor două a fost confirmată în cadrul unei discuţii de la conferinţa New Music Seminar din New York, acolo unde s-a aflat Lyor Cohen, şeful secţiunii Muzică de la YouTube. Motivul pentru care are loc fuziunea e că astfel serviciul nou rezultat va ajunge la mai mulţi potenţiali utilizatori.

Compania încă se află în faza de evaluare a opţiunilor şi îşi va anunţa clienţii atunci când au loc modificări de politică şi de tarifare. Ecosistemul muzical de la Google e destul de complex, în ideea că Play Music este un serviciu tradiţional de streaming muzical, în vreme ce YouTube Music se axează pe clipuri video şi materiale din concerte. În plus nu are reclame dacă plătiţi pentru un abonament YouTube Red.

Red este un produs total diferit, care nu are reclame şi oferă conţinuturi originale şi în exclusivitate. Pe de altă parte elemente în comun există deja, precum faptul că Google Play Music vine odată cu abonamentul YouTube Red şi viceversa. YouTube Red are şi avantajul că permite salvarea clipurilor offline. Nu e clar la care dintre aplicaţii se va renunţa, dar aş fi gata să pariez că dispare Play Music, pentru că YouTube e un brand mai puternic.

Sau există posibilitatea unui rebranding complet şi apariţiei unui nou nume.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×