eMAG a vândut mai puţine TV-uri şi electrocasnice în ultimul an, dar tot a ieşit pe plus; Care e secretul?

229 ori20-05-2026
eMAG a vândut mai puţine TV-uri şi electrocasnice în ultimul an, dar tot a ieşit pe plus; Care e secretul?

Pe 20 mai am participat la un eveniment oficial al celor de la eMAG, care au făcut publice datele de vânzări pe anul fiscal 2025. Compania a avut afaceri de 11,1 miliarde de lei în acea perioadă şi atenţie, anul fiscal şi anul calendaristic nu sunt tot aia. Tudor Manea, CEO eMAG, a spus şi că nu s-au mai vândut aşa bine televizoarele şi electrocasnicele, publicul ţinând de bani... dar eMAG a pivotat. Spre ce? Spre mâncarea de câine, printre altele.

Am aflat şi că Genius are 1,5 milioane de utilizatori loiali în România şi beneficiază de noi utilizatori în program. Se comandă mult suplimente alimentare, mâncare de animale, detergent şi produse de igienă personală. Am mai descoperit la conferinţă că 400.000 de clienţi eMAG au folosit My Wallet, în creştere cu 130.000 faţă de anul anterior. A mers bine şi Marketplace-ul, cu 31 de milioane de produse listate de selleri în 2025, cu 50% mai mult decât în intervalul anterior.

Scăderea de consum

Aici Tudor Manea a explicat că pe fondul scăderii de consum, din cauza crizei, inflaţiei şi a temerii legate de mediul politic, războaie, preţul benzinei, s-a produs o pivotare. Sellerii au contribuit mult la asta, 42.476 de selleri fiind adăugaţi. Ei au vândut extra telefoane, suplimente, anvelope, articole sportive şi aparate de aer condiţionat. Telefoanele au crescut cel mai mult, cu 329%, în vreme ce anvelopele cu 218%, iar articolele sportive cu aproape 200%.

Publicul a renunţat la cumpărăturile mai scumpe, la televizoare, maşini de spălat şi frigidere. Lumea cumpără mai pragmatic: detergent, produse pentru casă, mâncare, cosmetice. Numărul de produse vândute prin platformă a crescut totuşi, cu 10%, la 87,4 milioane de unităţi, asta deşi valoarea vânzărilor a crescut cu doar 4%.

Cantitatea crescută se simte şi la numărul mediu de produse comandate de un client: de la 17,3 acum un an la 19 acum. eMAG începe să genereze şi retenţie mai mare, adunând laolaltă toate produsele grupului: easybox, marketplace, Genius, logistică, fintech. Aşadar, a ajuns la 9 milioane de clienţi activi şi 100 de milioane de tranzacţii anual (aproximativ).

Abonaţii Genius cumpără mult mai multe produse pentru casă, beauty, suplimente şi cafea, practic renunţă să mai meargă la magazine, se axează pe eMAG.

AI / iZi

În ultimul an a debutat şi iZi, asistentul de shopping care schimbă comportamentul cumpărătorilor. Utilizatorii care interacţionează cu AI-ul revin mai des pe platformă, iar 5% dintre ei comandă direct din conversaţia cu AI-ul, fără să mai intre pe pagina de produs.

Cel mai des se cumpără cu ajutorul lui iZi produse auto, fashion şi produse electro-IT. 2027 va fi despre investiţia în AI, iar AI-ul va corecta adrese, va procesa content, va căuta problemele cu pozele de produs şi va vâna şi fake-uri.

Potenţialul de creştere în ecommerce poate fi de până la 3X şi asta datorită AI.

Investiţii în 2027

eMAG va investi 1,2 miliarde de RON în noul an fiscal, 2027, mai mult decât în anul trecut. Investiţiile vor merge spre logistică şi infrastructură de livrare în proporţie de 700-800 milioane de RON. 200 de milioane merg spre AI şi în zona de servicii financiare primesc la rândul lor investiţii. Plus investiţii pentru a oferi clienţilor rate accesibile.

Concluzii

Compania a pivotat. Românul ţine de bani şi dacă nu îl mai poţi convinge să îşi ia televizor sau frigider nou, atunci TU, eMAG, poţi deveni furnizorul său de produse de toate zilele. Cu oferte, promoţii, bundle-uri, vouchere şi fidelizări Genius, lucrurile devin mai eficiente şi mai ieftine decât cumpărăturile de la magazine. Au crescut campaniile şi promoţiile încă din august 2025 şi acum eMAG culege roadele. Mai multă mâncare pentru câine, mai puţine TV-uri, dar totuşi profit! Şi... mai mult AI!


Taguri: eMag Anul fiscal 2025 Rezultate financiare Investitii Planuri 2026

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.