Allview V4 Viper: Cameră bună la culori şi close-up

1.268 ori
<b>Allview V4 Viper: Cameră bună la culori şi close-up</b>Telefoanele Allview din gama Viper au avut mereu suficientă cameră cât să facă nişte prim planuri OK pentru social media, poate şi ceva selfie-uri şi un minim de filmare. Acelaşi lucru se aplică şi la Allview V4 Viper, care la câteva sute de lei ne..

Telefoanele Allview din gama Viper au avut mereu suficientă cameră cât să facă nişte prim planuri OK pentru social media, poate şi ceva selfie-uri şi un minim de filmare. Acelaşi lucru se aplică şi la Allview V4 Viper, care la câteva sute de lei ne oferă o cameră duală în spate, o combinaţie de senzor de 8 megapixeli cu unul VGA. Filmează în Full HD, are şi bliţ LED şi Bokeh, dar şi o funcţie de captură monocromă. În faţă avem o cameră de 5 megapixeli, cu funcţii Beauty, pentru selfie.

Video-review Allview V4 Viper, secțiunea camera

Trecem direct la galeria foto, realizată într-o zi foarte caldă de octombrie, când încă puteai purta lejer hanorac şi trei sferturi. Era soare afară şi asta ne-a ajutat să obţinem o galerie bine iluminată şi cu nişte culori vii. Aceste culori sunt calibrate OK după "busola" mea, dar e clar faptul că lucrăm cu o rezoluţie mică, deci nu avem prea multe detalii. Dynamic range-ul nu e rău, acolo unde te-ai aştepta poate să vezi nişte arsuri pe un Huawei Y sau Xperia L să zicem.

De capturile selfie nu am fost impresionat şi ele arăta ca nişte fotografii din 2016. Nu focalizează bine pe chip, textura nu convinge şi nu distingi firele de păr şi barbă. E şi destul de mult zgomot. Culmea e că fundalul arată mai bine. Lipsa de focalizare automată îmi aminteşte de Galaxy A40 şi A50, doar că mai rău. Trecem iarăşi la camera din spate, găsind culori de toamnă plăcute, un galben foarte puternic şi care exprimă emoţii de poeţi.

Bokeh mi se pare superficial şi doar un halou de blur nedefinit în jurul unui obiect, deci neimpresionant. Cel facială nici nu face delimitarea feţei OK. La ce străluceşte V4 Viper? La prim planuri aş zice, cu flori sau jucării din parc. E bun şi pentru a distinge texturile şi din poze îţi dai seama uşor ce e metal, plastic, sticlă, cât de vestejită sau proaspătă e iarbă. Sunt totuşi situaţii când cadrul prea iluminat din fundal iese supraexpus. Doar culorile şi capturile closeup sunt bune aici.

Noaptea mai bine laşi telefonul acasă, la încărcat. Avem fotografii fantomatice, mov, blurate şi cu lumini exagerate. Zoom-ul este slab, dar culmea e că LED-urile verzi din sigla Catenă arata decent. Când zic asta iau mereu în calcul şi preţul telefonului. Precizez şi că imaginea e foarte întunecată în acea captură cu Catenă, deci sunt departe de o laudă. Poate una din 30 de poze să îţi iasă bine noaptea, dacă iese şi aceea.

La filmare încep prin a vă spune că lucrăm în 3GPP aici, în Full HD şi la 25 sau 29 FPS şi 16 Mbps. Rezultatele suferă de lipsa de stabilizare, tremura şi uneori se văd şi frame-uri. Microfonul îşi face treaba decent, dar expunerea joacă feste şi deseori avem porţiuni arse de imagine. Iarăşi apreciez culorile jucăriilor şi trenuleţului din parc, dar dacă te uiţi cu atenţie la orice urmă de vegetaţie expusă la soare vei vedea cum imaginea este "arsă" serios.

Camera se descurcă bine cu focalizarea, panoramarea şi obiectele în mişcare, dar nu, nu stabilizează bine. Schimbă şi expunerea prea brusc şi violent când treci de la un mediu bine iluminat la unul întunecat. Cred că aşa filma Galaxy S2 pe vremea sau poate acel ceas Samsung cu camera. Mă gândesc cum ar filma acest telefon pe o vreme toridă de 40 de grade vara, pentru că aşa face să pară captura noastră din octombrie...

Noaptea lucrurile se mişca în frame-uri, la doar 8 FPS mai precis şi avem şi o nuanţă roz persistentă, sau mov. Avem mult zgomot, neclaritate şi surse de lumină exagerat de "umflate" pe captură. Dacă te atacă un pitbull şi începi să fugi o să prinzi 2-3 frame-uri cu colţii practic, nu şi cursă sau săritura să. Aş trage concluzia că e un telefon bun pentru video de arhivă personală, nu de lăudat pe social media. La poze poţi face prim planuri OK, poate şi un selfie alb negru mai artistic şi o să fii mulţumit de culori. Bokeh am văzut mult mai bun.

Disponibilitate

Prețuri actualizate

 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×