Huawei Mate 20 Pro Review (Multimedia, Cameră, Benchmark-uri)

Autor:  | Publicat în:  Huawei 4.289 ori
<b>Huawei Mate 20 Pro Review</b>Am început anul 2018 visând la camere Penta Lens şi oarecum ironizând ideea că am putea trece de cameră duala. La final de 2018 ne-am obişnuit deja cu o pluralitate de senzori, între telefoane cu 4 camere în spate şi handset-uri cu 3 camere în faţă şi 3 î

Multimedia Huawei Mate 20 Pro

Dolby Atmos, bas bun, dar nu cel mai ridicat volum din lume

În ziua de azi nu poţi să te mai prezinţi în faţa publicului doar cu un singur difuzor pe un smartphone. Se merge pe difuzoare stereo şi mă gândesc că mâine-poimâine ajungem şi la quad speakers. Huawei Mate 20 Pro merge pe ruta acestor difuzoare, cu unul integrat sus (cel de convorbiri) şi unul jos.

La prima vedere nu apare nici urmă de al doilea difuzor, cel de jos, dar el se află de fapt în mufa USB Type-C. Asta îl face cam uşor de acoperit cu mâna în landscape şi cam inutil când conectezi un cablu USB Type-C la conector. Că menţiune şi Huawei P20 Pro a avut două difuzoare la bord, dar integrate clasic. Când am dat drumul la muzică am remarcat întâi basul de calitate şi faptul că spatele telefonului vibrează serios.

Volumul este destul de ridicat, dar nu doboară recorduri aş zice. Vocea este caldă şi cristalin redată, înaltele se aud bine şi experienţa a fost plăcută. La jocuri am ţinut volumul pe la 50%, suficient pentru a savura un PUBG. Din păcate redarea muzicii nu este uniformă pe ambele speakere, cel de jos fiind clar mai puternic decât cel de sus. Dacă acoperi difuzorul de jos pierzi grosul experienţei acustice.

Căștile lui Huawei Mate 20 Pro

Avem şi tunaj Dolby Atmos la pachet, cu modurile Smart, Film şi Music, iar căştile oferite de Huawei sunt clone de EarPods pe conector USB Type-C. Sunt destul de comode, puţin cam rigide cu acel material plastic în ureche (nu stricau buds de cauciuc) şi nu au volum ridicat.

Test - Putere volum frontal (jos)

  • 1.BlackBerry Passport95,2 (dBA)
  • 2.LeEco Le Max 295 (dBA)
  • +
  • 136.Huawei Mate 20 Pro84 (dBA)
  • 137.Huawei Mate 20 Lite84 (dBA)
  • 138.Samsung Galaxy A5084 (dBA)
  • 139.Huawei Honor 4X83,9 (dBA)
  • 140.Huawei P983,9 (dBA)
  • 141.Huawei Honor View 2083,9 (dBA)
  • 142.Apple iPhone 6 Plus83,8 (dBA)
  • 143.LG Nexus 5X83,8 (dBA)
  • 144.Motorola Moto M83,8 (dBA)

Test - Putere volum frontal (sus)

  • 1.Samsung Galaxy A3 (2017)89
  • 2.Motorola Moto G5 Plus88,6
  • +
  • 47.Huawei Mate 20 Pro77,3
  • 48.Xiaomi Mi Mix 2S77,2
  • 49.Sony Xperia XZ Premium77
  • 50.Apple iPhone XR75,8
  • 51.Huawei Mate 9 PRO75,6
  • 52.Apple iPhone 8 Plus75,4
  • 53.Nokia 673,7
  • 54.Nokia 872
  • 55.Huawei Mate 10 Pro71,7

Test - Putere volum spate

  • 1.LeEco Le Max 295 (dBA)
  • 2.Motorola Moto G7 Plus94,5 (dBA)
  • +
  • 145.Huawei Mate 20 Pro84 (dBA)
  • 146.Huawei Mate 20 Lite84 (dBA)
  • 147.Samsung Galaxy A5084 (dBA)
  • 148.Huawei Honor 4X83,9 (dBA)
  • 149.Elephone Trunk83,9 (dBA)
  • 150.Huawei P983,9 (dBA)
  • 151.Huawei Honor View 2083,9 (dBA)
  • 152.LG Nexus 5X83,8 (dBA)
  • 153.Allview P8 Energy Mini83,8 (dBA)

Revenind la difuzoare, am făcut testul clasic cu decibelmetrul (sample acustic) şi am ajuns la 84 dbA pentru speakerul de jos şi 77.3 dBA la cel de sus. Cu valoarea celui de jos depăşim un Huawei Honor 10 şi Google Pixel 2 XL, dar suntem sub Huawei Mate 9 şi iPhone 7. În Riptide GP Renegade am ajuns la 93.2 dBA, departe de telefoanele care sar de 100 dBA în ziua de azi.

Test - Putere volum multimedia

  • 1.ASUS ROG Phone107,5
  • 2.Nokia 8.1107,2
  • +
  • 106.Huawei Mate 20 Pro93,2
  • 107.ZTE Nubia N193,1
  • 108.Motorola Moto G6 Plus93
  • 109.Samsung Galaxy S10+92,8
  • 110.Motorola Moto X492,6
  • 111.Sony Xperia XZ292,5
  • 112.Samsung Galaxy S892,3
  • 113.ZTE Nubia Z11 Mini91,9
  • 114.Huawei Mate 9 PRO91,8

Depăşim Huawei P10 Plus, Huawei Mate 9 Pro şi Xperia XZ1, dar rămânem sub Huawei P20 Pro cu ai săi 98.7 dBA sau sub iPhone 8.

Cameră Huawei Mate 20 Pro

As ziua şi noaptea la foto, cele mai bune selfie-uri foto/video

Huawei Mate 20 Pro a fost testat în cadrul programului Orange Smartphone Tester.

Iată-ne ajunşi şi la cameră, magnum opus-ul celor de la Huawei. Mai ţineţi minte când lumea cumpăra telefoane Huawei doar pentru că erau frumoase, pe vremea seriei Ascend? Treptat au început să se mişte bine pe optică, au cooptat Leica într-un parteneriat şi au fost primii au insistat mult pe Bokeh/Wide Aperture şi jocul cu perspectivă şi adâncimea. Marea problemă Huawei a fost mereu filmarea totuşi. Dacă au învins neajunsurile aflaţi mai jos.

Video-review Huawei Mate 20 Pro, secțiunea camera

Huawei Mate 20 Pro inaugurează un nou design de cameră, în formă de pătrat şi rămâne la 3 cameră, ca Huawei P20 Pro, doar că dispuse în acest nou format. Tehnologia Leica este la posturi şi camerele sună în modul următor:

  1. Camera principală de 40 MP, wide angle, deschidere F/1.8
  2. Camera Ultra Wide de 20 MP, deschidere F/2.2 (o noutate, în locul celei monocrome de pe Huawei P20 Pro)
  3. Camera Telephoto de 8 MP, cu deschidere F/2.4 şi zoom optic 3X, dar şi zoom hibrid de 5X

Şi lista nu se termină aici. Avem şi telemetru laser, PDAF, Contrast Focus, bliţ dual LED, funcţii AI şi stabilizare optică. Pentru selfie primim o cameră de 24 de megapixeli, cu deschidere F/2.0. Apropo AI-ul e capabil să recunoască 1500 de scene diferite. Ce m-a uimit pe mine e că ştie şi când e momentul să facă o captură Portrait şi chiar o face fără probleme. Acea superbă fotografie cu Samsung Galaxy A9 (2018) din spate de la lansarea sa în România e făcută în acest mod, cu AI-ul dându-şi seama că e nevoie de Portrait.

Aplicaţia Camera porneşte rapid, fotografiile se fac foarte rapid, dar e ceva sacadare la zoom in/out pentru că facem trecerea între 3 camere totuşi. Am întâlnit asta mai ales la video, iar saltul de la 2X la 0.6X fără a trece prin 1X se lasă cu bruscări de imagine, plus modificare de tonalitate la culori (camera wide angle se face vinovată de acest luctu).+

Funcții camera Huawei Mate 20 Pro

Focalizarea camerei se face foarte rapid, iar printre modurile de captură avem evident Portrait, cu noi filtre şi opţiuni de Studio Lighting. Mi se pare puţin aiurea cea de vitralii sau de jaluzele, dar e OK cea Pop. Avem şi Night Mode, Aperture, AI Zoom (o noutate, care ţine mereu subiectul centrat când filmăm). Continuăm cu lista de moduri şi dăm peste captura monocromă, Panorama 3D, captura sub apă (Underwater), Light Painting, Filter, Documents, Slow Motion (până la 960 FPS în HD), AR Lens.

Mai putem alege şi 3 variante de colorit: Standard, Vivid şi Smooth şi există şi fotografiile în mişcare (Moving Photos). Master AI poate fi dezactivat dacă simţiţi că deformează culorile.

Iată-ne ajunşi la galerie şi aflați că am ajuns la cota de 1000 de poze făcute cu acest telefon. În Timişoara și Bazoș, Bucureşti, Portsmouth şi Londra. Am luat telefonul cu mine într-o mică vacanţă, de aici şi călătoria să. Începem cu menţiunea că am făcut deja şi o comparaţie între Apple iPhone XS Max şi Huawei Mate 20 Pro, comparaţie cu vot în orb, iar Mate 20 Pro l-a surclasat destul de clar pe terminalul Apple.

Huawei Mate 20 Pro versus Apple iPhone XS Max

Se remarcă în special la dynamic range-ul cerului, care arată bine, fără a fi ars în vreun fel sau deformat la culori. Zoomul este fantastic şi până acum Huawei P20 Pro şi Galaxy Note 9 făceau legea aici, iar iPhone XS Max nu stătea nici el rău. Acum Huawei Mate 20 Pro este regele zoom-ului, atât ziua, cât şi noaptea. Chiar şi fotografiile cu zoom 5X sau chiar şi un 8X au detalii excelente.

Vedeţi treaba asta la acele capturi de la grădina zoologică, unde nu ai voie să te apropii de animale aşa că zoom-ul e vital. Uitaţi-vă la capul de struţ, la acel urs, maimuţe şi alte vietăţi. Toate detaliile se văd foarte clar. Iar acea domnişoară surprinsă la lansarea lui Samsung Galaxy A9 (2018) (colega de breaslă de la Digi 24) apare într-o fotografie cu zoom cel puţin 3X.

Bokeh/Portrait arată bine şi spre deosebire de iPhone XS Max parcă nu a mai tăiat urechi, bărbi, perciuni şi alte bucăţi de faţă. Mi se pare că acele filtre Studio Lighting accentuează contrastele de pe faţă şi implicit şi ridurile. Culorile sunt clar mai bine calibrate decât la Huawei P20 Pro şi nu am mai văzut vreo vegetaţie arsă. Mă rog, nu e totul chiar 100% perfect.

Am capturat nişte frunze roşii şi culoarea a fost deformată spre mov, iar la un moment dat am făcut o poză cu un tricou al meu cu naţională Olandei şi e în total altă galaxie portocaliul sau decât cel real. Iată cele păstăi verzi de fasole par puţin radioactive în farfuria de la restaurant. Culorile sunt aprinse, dar se întâmplă mult mai rar şi mai puţin excesiv decât la Huawei P20 Pro.

Nu mai avem supraexpunere, detaliile arată bine la zoom (inclusiv pe PC), dar pentru o calibrare perfectă a culorilor veţi recurge mai degrabă la un Galaxy Note 9 şi iPhone XS Max. Capturile foto cu mâncare arată superb, cu texturi perfecte şi eu ca jurnalist tech mi-am făcut treaba excelent la evenimentul Samsung pe care îl tot menţionez. Ajută şi zoomul când ai de făcut poze pe o scenă îndepărtată.

Simt nevoia să precizez că la prim-planuri cu flori, o nucă, o statuie de jucărie durează mult să focalizezi că lumea pe subiect şi uneori camera tinde să focalizeze pe ce e în spate. Pe lângă zoom-ul necontestabil de bun şi Bokeh-ul un pic mai bun decât iPhone, aş spune că acest telefon face cele mai bune selfie-uri din 2018. Mă refer în special la detaliile lor, la claritate, coloritul tenului, situaţii dificile (aveam soarele în spate pe ţărmul din Portsmouth).

Până şi fundalul arată bine, hainele de pe mine au fiecare fibră randată bine şi în general totul a arătat excelent. Cu zoomul mergi până în porii porilor. Avem şi câteva capturi ultra wide angle reuşite, pentru cei care pleacă în vacanţă şi vor să prindă mai mult peisaj. Panorama măsoară 9792 x 2304 pixeli, iar la fotografiile la interior nu am remarcat să fie prea mult zgomot

Probleme focalizare close up
Probleme la focalizare pe subiectele din prim-plan de dimensiune mică

Zic că depăşim Huawei P20 Pro cu 15%, poate chiar 20%, fie şi numai pentru că avem culori ceva mai puţin supraexpuse. Practic în afară de 2-3 culori aiurea şi focalizare la closeup, camera e perfectă ziua.

Noaptea ştiţi deja că Huawei Mate 20 Pro bate iPhone XS Max destul de clar la testul comparativ. E de ajuns să vă uitaţi la felul cum arată apa la acele fotografii cu oraşul noaptea şi apa curgătoare de lângă. Plusează la claritate, are mai puţin zgomot, calibrează mai bine culorile. Acel simbol Catena arată mai convingător decât pe iPhone XS Max şi nu sunt exacerbate sursele de lumină.

Şi dacă vreţi şi mai şi, orice întunecime şi urmă de nuanţă mov e scoasă cu Night Mode. Ştiu că am menţionat în recenzia video că avem aici capturi un pic mai întunecate decât la Galaxy S9 sau Note 9. Ei bine asta se rezolvă fix cu Night Mode, care face din noapte zi, fără  vreun sacrificiu de culoare şi claritate. Se poate bate cu Night Sight de pe Pixel 3, cel puţin la prima vedere şi clar nu regreţi că nu ai deschidere F/1.5 aici.

Night Mode off și on

Luminile stradale şi peisajele nocturne au un galben natural, autentic, iar egalizarea felului în care cade lumină peste peisaj e perfect făcută. Claritatea e perfectă şi culorile sunt chiar mai bine reglate decât ziua. Chiar nu am ce să zic de rău aici şi până şi zoomul pe acea statuie din centrul Timişoarei e perfect. Stâlpii de iluminare stradală au halouri OK că dimensiune şi nu avem reflexii aiurea

Fotografii wide angle nesatisfăcătoare în condiții low light

Singurul neajuns e când treci la camera ultra wide angle noaptea. Ea scoate poze roşiatice, curbate şi care nu arată prea măgulitor. Pare ceva scos cu un telefon midrange. Păcat că majoritatea concertelor au loc noaptea şi dacă vrei să prinzi mulţimea o să iasă roşie. Şi bliţul a fost în grafic, fără să înece imaginea în alb sau albastru. Avem record absolut la zoom pe logo-ul UPC (foto fără zoom) şi Bioclinica  (foto fără zoom) din Timişoara.

Locul întâi şi la foto nocturn.

Trecem la captura video, unde din start menţionez 2 neajunsuri: nu avem filmare 4K la 60 FPS şi captura Super Slow Motion e doar HD şi nu Full HD ca la Samsung. Revenind la sentimente mai bune, aflaţi că avem o claritate deosebită la captura video, fie ea şi numai Full HD. Zoomul este perfect şi vă las să vă uitaţi la acea captură de la marginea mării sau la zoo cu acel struţ iubareţ.

Textura obiectelor şi animalelor surprinse este excelentă, chiar şi cu zoom şi nu am simţit vreo deformare de culoare aici. Mă rog, în afară de momentul când faci zoom out şi dai în 0.6X şi se deformează puţin imaginea, dar se revine la 1X cu o apăsare pe ecran. Aş zice că avem dynamic range bun, dar cerul e deseori prins alb în zona superioară a imaginii, problema avut şi cu iPhone XS Max.

Microfonul s-a descurcat cu vântul infernal din Portsmouth destul de OK şi am avut un panning eficient, fără defocalizări şi motion blur. Schimbările de expunere din situaţia dificilă de pe plajă (soare în față vânt puternic, zone întunecate şi iluminare) s-au făcut discret şi adecvat. Filmarea selfie a fost de nota 10 din 10, absolut perfectă, cea mai bună din 2018. Uitaţi-vă la claritate, focalizare, detalii, culori. Ai zice că este o cameră principală, nu frontală selfie.

Culmea e că nici stabilizarea nu e rea la camera principală, când ne-am plimbat pe digul din Portsmouth. Zero flicker şi defocalizare şi claritate excelentă. Nisipul şi scoicile au avut o textură plăcută şi iarăşi culorile au fost în grafic. Captură 4K la malul mării e perfectă. Mi s-a părut că filmarea Full HD la 60 FPS nu a fost chiar clară, a avut culorile deformate (cerul acela albastru bleu albicios e ridicol), deci zic să evitaţi acest mod de captură. Probabil contribuie camera ultra wide la el.

E şi supraexpunere în acel mod apropo. Ce e sigur aici e că spre deosebire de Huawei P20 Pro nu avem supraexpuneri şi arsuri, stabilizarea e cea mai bună din istoria Huawei şi zoomul este şi el pe locul întâi. Captura Super Slow Motion iese bine doar dacă ai destul soare, dar chiar şi aşa pare să nu fie peste ce oferă un Galaxy S9, la atâtea luni distanţă. Sunt multe superlative, dar zic că Note 9 şi iPhone XS Max filmează mai bine.

La captura low light video apare călcâiul lui Ahile. În primul rând scădem la filmare la 27 FPS în loc de 30 FPS, apoi imaginea tremură serios când ne mişcăm sau filmăm din mers. Luminile stradale ar fi OK, dar apar ceva reflexii extra, parcă. Culorile sunt în grafic, toate nuanţele sunt OK şi mărimea halourilor e rezonabilă. Am făcut şi panning fără motion blur, zoom satisfăcător şi am avut detalii gârlă.

Microfonul iarăşi şi-a făcut treaba bine, dar nu pot să trec peste stabilizarea slabă noaptea. Suntem clar sub 5-6 alte flagship-uri din această cauză. Şi la captura aceea cu centrul Timişoarei, după ce am dat zoom out imaginea s-a înroşit şi a devenit deformată, curbată, deci atenţie la asta. Sincer să fiu filmarea nocturnă e punctul slab al telefonului şi nu se simte ca upgrade nici de la P20 Pro nici de la Mate 10 Pro.

Cu toate acestea, partea foto cântăreşte serios aici şi aş spune că avem cea mai bună cameră foto din 2018 până acum, iar la video Huawei a progresat mult.

Benchmark-uri Huawei Mate 20 Pro

Excelent la jocuri şi rodaj puternic

Huawei Mate 20 Pro inaugurează procesorul Kirin 980, care a fost anunţat la IFA 2018 şi s-a poziţionat de la început ca primul CPU de 7 nm de pe terminalele Android. Acest CPU octa-core vine cu GPU Mali G76 MP10 şi cu suport GPU Turbo 2.0, care aduce printre altele şi gaming la 60 FPS în cel puţin 6 jocuri.

Primim şi un NPU dual, care ne oferă toate funcţiile AI de care avem nevoie, de la cunoaşterea a 1500 de scene, la administrarea bateriei şi distribuirea resurselor. Acesta este primul telefon care vine cu suport pentru RAM LPDDR4X la 2133 MHz. Mate 20 Pro are 6 sau 8 GB RAM la bord şi 128 GB stocare, plus noul format de stocare nano, care ajunge doar la 256 GB deocamdată. Nu ştim exact ce a dorit Huawei să realizeze cu această decizie, poate doar ceva de orgoliu şi mini monopol.

OnePlus 6Huawei Mate 20 ProASUS ROG PhoneSony Xperia XZ3Samsung Galaxy Note 9 (Snapdragon 845)3DMark Sling Shot Extreme ES 3.1447141804663404046363DMark Sling Shot Extreme ES 3.1 - Graphics499541485206482151823DMark Sling Shot Extreme ES 3.1 - Physics327142983415257933873DMark Sling Shot Extreme Vulkan345443883578319436923DMark Sling Shot Extreme Vulkan - Graphics375848224021356740533DMark Sling Shot Extreme Vulkan - Physics26923337258323382814AnTuTu v7286700313926294526271315284464AnTuTu v7 - CPU91525115046927617701488982AnTuTu v7 - GPU126777113037126656120214126636AnTuTu v7 - MEM104241604511904106278518AnTuTu v7 - UX5797469798632056346060329Basemark OS II42013966466434194046Basemark Web320,16299,19327,9331,46297,62GFX Bench 4.0 - ALU 217951822178817841795GFX Bench 4.0 - Car Chase ES 3.119101707195910961883GFX Bench 4.0 - Driver Overhead 217671138177716991782GFX Bench 4.0 - Manhattan ES 3.033803669274328323653GFX Bench 4.0 - Manhattan ES 3.130552977299218753344GFX Bench 4.0 - Manhattan ES 3.1.1206519142155×2158GFX Bench 4.0 - Render Quality25103265251025102510GFX Bench 4.0 - T-Rex33503398×33343349GFX Bench 4.0 - Tessellation ES 3.117921768178817021796GFX Bench 4.0 - Texturing148479023144651548915004GeekBench 4 - Multi-Core88919855932079668822GeekBench 4 - Single-Core24623297249723492441JetStream89,4694,294,988,789,4PCMark Work 2.0837810276×96897398PCMark Work 2.0 - Data manipulation62437042×70725317PCMark Work 2.0 - Photo editing1688519724×1874213108PCMark Work 2.0 - Video editing58586185×60246034PCMark Work 2.0 - Web browsing725210753×95087292PCMark Work 2.0 - Writing921612401×112497228RealPi Benchmark2,72 (s)2,5 (s)2,58 (s)2,82 (s)2,72 (s)SunSpider380,1 (ms)511,6 (ms)417,4 (ms)444,8 (ms)425,7 (ms)Vellamo - Browser89939053940790728639Vellamo - Metal39234990394138114377Vellamo - Multicore50747301535133434482TOTALURI222634

O veste bună e că nu avem pic de lag pe acest device, chit că am jucat Creative Destruction, Crossfire Legends, Asphalt 9 sau Riptide. Grafica arată excelent, am dat detaliile pe Ultra şi nu am avut probleme cu supraîncălzirea. Trecând la benchmark-uri, am început bine de tot cu AnTuTu 6, în care Huawei Mate 20 Pro ocupa locul întâi, fiind peste ASUS ROG Phone sau iPhone X spre exemplu.

În AnTuTu 7 suntem pe locul 2, doar în spatele lui iPhone XS Max şi atât (cu multişor, 47.000 puncte). Depăşim ASUS ROG Phone şi Galaxy Note 9. În GeekBench 4 Mulţi Core am întrecut ASUS ROG Phone, OnePlus 6 şi Galaxy Note 9, dar am rămas sub iPhone-urile din 2018, dar şi sub cele din 2017, deci sub 5-6 telefoane. În Slingshot am ajuns până pe locul 5, depăşind Xperia XZ3, HTC U12+, Galaxy Note 9 Exynos, dar în mod bizar am rămas sub ASUS ROG Phone, OnePlus 6 şi ASUS ZenFone 5z. E clar că acesta este un telefon foarte puternic, chit că în ziua de azi tot apar măsluiri de benchmark-uri.

Am făcut şi testul de temperatură, ajungând la 36.3 grade Celsius la încărcare, 42.9 grade la benchmark-uri (supraîncălzire prin boost - posibil GPU Turbo 2.0 -  pentru a obţine rezultate mai mari), dar şi 35 de grade la jocuri, unde clar nu avem supraîncălzire. Şi dacă vedeţi harta termică a telefonului realizată cu senzorul FLIR de pe CAT S61, veţi remarca cât de rece rămâne handsetul la jocuri ca Asphalt 9 şi după minute bune, ceea ce este de apreciat.

Test Temperatură în Benchmarks

  • 1.Xiaomi Redmi Note 4X28 (°C)
  • 2.Motorola Moto Z2 Play28,8 (°C)
  • +
  • 170.Bluboo S842,3 (°C)
  • 171.iHunt Alien X ApeX42,8 (°C)
  • 172.Nokia 8 Sirocco42,8 (°C)
  • 173.Huawei Mate 20 Pro42,9 (°C)
  • 174.Razer Phone 243,5 (°C)
  • 175.Huawei Mate 10 Pro43,7 (°C)
  • 176.ASUS ZenFone 5z (ZS620KL)44 (°C)
  • 177.Nokia 9 Pureview45,2 (°C)
  • 178.Huawei Honor 1050,3 (°C)

Test Temperatură în jocuri

  • 1.OnePlus 6T30,8 (°C)
  • 2.Samsung Galaxy S731,1 (°C)
  • +
  • 71.Huawei Mate 20 Pro35 (°C)
  • 72.Xiaomi Mi A135 (°C)
  • 73.ASUS ZenFone 3 Deluxe (ZS570KL)35 (°C)
  • 74.Apple iPhone 6s Plus35 (°C)
  • 75.iHunt Freedom35,04 (°C)
  • 76.Samsung Galaxy S10e35,1 (°C)
  • 77.Huawei Honor 8X35,1 (°C)
  • 78.ASUS Zenfone Zoom S35,1 (°C)
  • 79.Huawei Nova35,1 (°C)
  • 1234
Huawei Mate 20 Pro9,2210
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×