Hardware Xiaomi Redmi Note 4X
La nivel cu rivalii, cu surplus de baterie totuşi
Xiaomi Redmi Note 4X e fix ce trebuie în segmentul sau de preţ, gravitând între 150 şi 200 de dolari. Oferă deja clasicul ecran de 5.5 inch Full HD şi clasicul combo de camere 13 MP + 5 MP. Procesorul Snapdragon 625 a pendulat între modele cu preţ accesibil şi unele cu pretenţii mai mari precum Moto Z Play şi l-am văzut şi pe Huawei Nova sau pe ASUS ZenFone 3.
E plăcut să îi vedem pe chinezi adoptând acest chipset american, fără animozitate. Cantitatea de RAM de 3 sau 4 GB e satisfăcătoare, mai ales că e RAM dual channel şi cei 32 sau 64 GB stocare sunt în grafic pentru cerinţele moderne. Hardware-ul are ca extra topping bateria cu capacitate de 4100 mAh, clar peste medie şi peste cei 3000 sau 3500 mAh cu care mai plusează unele companii.
- Producător:
- Xiaomi
- Model:
- Redmi Note 4X
- Data anunțării:
- Februarie 2017
- Disponibilitate
- În curând
- Culori disponibile
- Gri, Auriu, Negru, Roz
- Sistem de operare
- Android
- Interfață
- MIUI
- CPU
- Octa-core 2 GHz
- Chipset
- Qualcomm Snapdragon 625
- GPU
- Adreno 506
- Senzori
- Accelerometru, giroscop, compas, senzor de proximitate
- GPS
- A-GPS
- Senzor amprente
- Da
- Greutate
- 165g
- Lungime
- 151mm
- Lățime
- 76mm
- Grosime
- 8,5mm
- Număr culori ecran
- 16M
- Tip Display
- IPS, LCD
- Diagonală
- 5,5inch
- Rezoluție
- 1920x1080pixeli
- Densitate pixeli
- 401
- Touchscreen
- Da
- Camera Principală
- 13megapixeli
- Caracteristici Video
- 1080p@30fps, 720p@120fps
- Caracteristici Foto
- autofocus, deschidere f/2.0, PDAF, bliț dual, geo-tagging, touch focus, detectare față
- Camera Frontală
- 5megapixeli
- RAM
- 3GB, 4GB
- Internă
- 32GB, 64GB
- Slot Card
- microSD, până la 256 GB ★ Cumpără un card de aici!
- Radio
- FM
- Mesaje
- SMS, MMS, Email
- Formate audio redare
- .mp3, .wav, .eaac
- Formate video redare
- .mp4, .h264
- Difuzor
- Mono
- SIM
- Dual-SIM
- Tip SIM
- Micro-SIM, Nano-SIM
- Rețea 2G
- GSM 900, 1800, 1900
- Rețea 3G
- HSDPA 850, 900, 1900, 2100
- Rețea 4G
- LTE 1(2100), 3(1800), 5(850), 7(2600), 39(1900), 40(2300), 41(2500)
- GPRS
- Da
- EDGE
- Da
- Viteză conexiune
- HSPA, LTE
- Bluetooth
- 4.2
- A2DP
- Da
- LE
- Da
- WLAN
- Wi-Fi 802.11 a/b/g/n
- Wi-Fi Direct
- Da
- Hotspot 3G
- Da
- Hotspot 4G
- Da
- Port Infraroșu
- Da
- USB
- microUSB v2.0
- OTG/MHL
- Da
- Mufă audio stereo
- 3,5mm
- Tip acumulator
- Li-polymer
- Capacitate
- 4100mAh
Până şi Moto Z Play are motive de îngrijorare. Primim şi 4G LTE, infraroşu, dar în mod bizar nu avem port USB Type-C, ci doar microUSB. Camerele mai sus menţionate sunt destul de capabile, iar scannerul de amprente şi cele două slot-uri SIM (unul hibrid) sunt la posturi. Un hardware ce ia "Like" de la noi!
Baterie Xiaomi Redmi Note 4X
Doboară flagship-urile ca spicele, doar încărcarea ar fi un neajuns, dar nici ea...
Având experienţa lui Xiaomi Redmi Note 3 Pro de anul trecut ştiam că în cazul lui Xiaomi Redmi Note 4X trebuie să mă aştept la ceva special pe acest telefon şi mă refer aici la baterie. Încă de pe hârtie lucrurile sună bine, cu o unitate de 4100 mAh, care asigură 22 ore de citit, 18 ore de playback video sau 15 ore de gaming (pe hârtie).
Test - Video playback
- 1.OnePlus 1543h 14m
- 2.OnePlus 15R41h 31m
- 394.Xiaomi Redmi Note 4X13h 36m
- 395.Samsung Galaxy A5113h 33m
- 396.Motorola Moto G Pro13h 32m
- 397.Samsung Galaxy S813h 31m
- 398.ASUS ROG Phone 5 Pro13h 30m
- 399.Xiaomi Redmi Note 8 Pro13h 26m
- 400.Motorola Moto E4 Plus13h 25m
- 401.Samsung Galaxy Note 813h 24m
- 402.Samsung Galaxy A4113h 23m
La testul nostru de playback video HD în buclă am atins 13 ore şi 36 de minute, ceea ce este excelent şi depăşeşte chiar şi Samsung Galaxy S8 şi pe Google Pixel XL. Rămânem totuşi sub Huawei Mate 9 şi Huawei P10, dar nu cu mult. Adevăratul record apare în PCMark, testul de utilizare continuă, acolo unde am ajuns la 11 ore şi 19 minute şi Xiaomi Redmi Note 4X s-a clasat ca atare pe locul 9 all time.
Test - Utilizare continuă
- 1.OnePlus 15R30h 17m
- 2.OPPO Find X9 Pro29h 40m
- 313.Xiaomi Redmi Note 4X11h 19m
- 314.CAT S62 Pro11h 19m
- 315.Nokia 8.3 5G11h 18m
- 316.Samsung Galaxy Z Flip11h 16m
- 317.realme GT 5G11h 13m
- 318.Samsung Galaxy Fold11h 11m
- 319.ASUS ROG Phone 5 Pro11h 11m
- 320.Huawei P50 Pro11h 10m
- 321.OnePlus Open11h 10m
Mai mult decât atât a întrecut un battery phone, pe ASUS ZenFone 3 Max, dar şi pe Huawei Mate 9. Se află sub Moto Z Play şi Samsung Galaxy A3 (2017), dacă eraţi curioşi. Încărcarea se realizează greuţ, în 2 ore şi 47 de minute la 100%, doar că având în vedere atuurile telefonului la capitolul durată de funcţionare, trecem cu vederea această perioadă.
Test - Încărcare (5 minute)
- 1.realme GT Neo 3 150W40 (%)
- 2.Motorola Edge 50 Ultra38 (%)
- 471.Xiaomi Redmi Note 4X4 (%)
- 472.Sony Xperia XZ Premium4 (%)
- 473.Bluboo S14 (%)
- 474.Samsung Galaxy J5 (2017)4 (%)
- 475.Apple iPhone 8 Plus4 (%)
- 476.UHANS Max 24 (%)
- 477.Apple iPhone X4 (%)
- 478.Sony Xperia XA2 Ultra4 (%)
- 479.Sony Xperia XZ34 (%)
Test - Încărcare (15 minute)
- 1.OnePlus 10T87 (%)
- 2.Motorola Edge 50 Ultra85 (%)
- 512.Xiaomi Redmi Note 4X10 (%)
- 513.CUBOT Rainbow 210 (%)
- 514.Apple iPhone X10 (%)
- 515.ASUS ZenFone Max Plus (M1)10 (%)
- 516.Allview Soul X5 Mini10 (%)
- 517.iHunt Titan P6000 Power10 (%)
- 518.Apple iPhone XR10 (%)
- 519.CAT S4210 (%)
- 520.Sony Xperia 5 II10 (%)
Test - Încărcare (30 minute)
- 1.Motorola Edge 40 Pro99 (%)
- 2.OPPO Reno4 Pro 5G98 (%)
- 496.Xiaomi Redmi Note 4X20 (%)
- 497.Redmi 9C NFC20 (%)
- 498.Redmi Note 10 5G20 (%)
- 499.Motorola Moto G1320 (%)
- 500.Fossibot F107Pro20 (%)
- 501.ASUS ZenFone 3 Max19 (%)
- 502.Motorola Moto E4 Plus19 (%)
- 503.iHunt Titan P11000 Pro19 (%)
- 504.Apple iPhone XR19 (%)
Test - Încărcare (1 oră)
- 1.OnePlus Nord N10 5G100 (%)
- 2.OPPO Find N2 Flip100 (%)
- 357.Xiaomi Redmi Note 4X42 (%)
- 358.Apple iPhone 8 Plus42 (%)
- 359.Huawei Y7 Prime (2018)42 (%)
- 360.iHunt Titan P11000 Pro42 (%)
- 361.ASUS ZenFone Max Pro (M2)42 (%)
- 362.iHunt Titan P6000 Power41 (%)
- 363.Redmi 9C NFC41 (%)
- 364.Samsung Galaxy A52 5G41 (%)
- 365.Apple iPhone X40 (%)
Test - Încărcare 100%
- 1.OnePlus 10T18m
- 2.Motorola Edge 50 Ultra19m
- 601.Xiaomi Redmi Note 4X2h 47m
- 602.ASUS ZenFone Selfie ZD551KL2h 47m
- 603.Huawei P82h 47m
- 604.ZTE Nubia N12h 48m
- 605.Sony Xperia XZ32h 49m
- 606.Lenovo Phab Plus2h 49m
- 607.Orange Dive 712h 50m
- 608.Apple iPhone 82h 52m
- 609.Vernee Thor2h 52m
Bateria ajunge la 4% în 5 minute la 10% în 15 minute şi la 20% în 30 de minute. O oră de încărcare înseamnă 42% baterie. Setările pentru acest segment includ opţiuni de power saving, precum dezactivarea conexiunii date când ecranul e în standby, "Analyze", care caută probleme şi face sugestii şi clasicele Battery Saver. Mai avem şi modul Power Saving din MIUI, care mai scade din activitatea din fundal.
În plus putem şi să mai ascundem din animaţii pentru a economisi baterie.
Connectivitate Xiaomi Redmi Note 4X
Viteze bune, apeluri OK, ceva din trecut şi ceva lipsă din viitor
Mă aşteptam ca un telefon lansat în 2017 să aibă port USB Type-C, dar Xiaomi Redmi Note 4X se mulţumeşte cu unul microUSB 2.0, totuşi. Compensează totuşi oferind un emiţător infraroşu, care permite controlarea televizorului, set top box-ului şi multor electrocasnice.
Acesta este un telefon dual SIM, cu suport FDD/TDD LTE (inclusiv banda 38(2600)) şi cu dual standby. Are slot nano SIM şi slot hibrid şi vine cu suport şi pentru WiFi 802.11 a/b/g/n. Mai primim şi WiFi Direct, WiFi Display şi Bluetooth 4.2, plus GPS, Glonass şi Beidou. Nu avem NFC pe acest terminal, iar trecând la Dialer el aduce funcţie de înregistrare a apelurilor, printre altele.
Apelurile în sine s-au auzit binişor, clar şi cu volum ridicat, iar semnalul a fost bun. Şi microfonul şi-a făcut treaba bine. Xiaomi mai oferă pe acest telefon şi suport VoLTE, în cazul în care nu ştiaţi. Nu am uitat de testele de viteză, atingând 111 Mbps download în WiFi şi 25 Mbps la upload, în vreme ce la testul 4G am ajuns la 79 Mbps la download şi 40 Mbps la upload. Valori excelente in media uzuala, sau putin peste.


