Mini Turul Magazinelor de astăzi e pe bază de telefoane clasice, stocare SSD şi laptop de gaming. Huawei P20 Pro e acum mai ieftin, pentru că a sosit P30 Pro, SSD-urile de 960 GB gravitează pe la 500 lei la evoMAG.ro şi avem şi un laptop de gaming atractiv, cu o placă grafică nu chiar rea. În plus, am găsit şi un preţ bun la Xiaomi Mi A2 iar. Hai să vedem ofertele:
1. Huawei P20 Pro
Ca în fiecare an, odată cu lansarea unui nou flagship, predecesorul său pierde din preţ. În acest caz e vorba despre Huawei P20 Pro, care ajunge să coste sub 2700 de lei la Cel.ro, odată cu sosirea lui P30 Pro. Apropo acela costă în jur de 4000 de lei. Huawei P20 Pro rămâne şi acum unul dintre telefoanele cu cea mai bună baterie de pe piaţă, peste Mate 20 Pro, are un zoom excelent foto şi un ecran extrem de luminos.
Nici performanţa nu e ştirbită după trecerea unui an şi a primit Android Pie la timp. Cu puţin noroc Master AI nu mai e nici el aşa agresiv, iar stabilizarea video e mai bună, pentru că au tot fost update-uri. Nuanţele rămân super arătoase.
2. Xiaomi Mi A2
Xiaomi Mi A2 nu mai are nevoie de nici o prezentare, fiind întors de noi pe toate părţile la vremea oportună. Este unul dintre telefoanele midrange atractive ale anului 2018, cu un Android curat şi cu promisiunea de actualizări rapide. Costă doar 792 lei mai nou la PCGarage.ro şi vine cu un cadou, sub formă de antivirus Bitdefender Mobile Security 2019 pe un an. Terminalul se prezintă cu un număr impresionant de megapixeli: două camere în spate, de 12 MP + 20 MP şi una de 20 MP în faţă. Procesorul Snapdragon 660 duce şi jocurile dure, iar 4 GB RAM şi 64 GB stocare sunt OK la acest preţ.
3. Laptop gaming HP Pavilion 15-bc414nq
Sincer să fiu, mie un procesor Core i5 şi placa grafică GTX 1050 pe un laptop sub 3000 de lei îmi sună foarte bine. Cred că dacă era desktop, acest device costa destul de mult, mai ales că acest laptop aduce şi un ecran Full HD de 15.6 inch. Are şi 8 GB RAM şi 1 TB de stocare, plus taste iluminate. Are şi difuzoare cu acustică Bang & Olufsen, microfon, webcam HD, port Ethernet, cititor de carduri SD şi baterie cu 3 celule, care promite până la 10 ore de utilizare.
Touchpad-ul vine cu suport multitouch. Îl găsiți în oferta Altex la 2699 lei.
4. Două SSD-uri atractive la evoMAG.ro
SSD Apacer AS340 Panther, 960GB
Simplul fapt că avem 960 GB stocare SSD la sub 500 de lei e un chilipir. Produsul costă 479 de lei, dar nu sunt familiarizat cu brandul Apacer sincer să fiu. Are viteze bunicele: 550 MB/s la citire şi 510 MB/s la scriere. Este un SSD intern.
SSD Kingston A400, 960GB
Un brand mai reputat, Kingston ne aduce un SSD tot de 960 GB la 563 lei pe evoMAG.ro. Aici vitezele sunt un pic mai mici, dar avem garanţia brandului de calitate. Cântăreşte doar 41 de grame şi este de tip SATA II şi intern