Ceasul de 1 milion de dolari H. Moser & Cie e fabricat din... brânză

561 ori
<b>Ceasul de 1 milion de dolari H. Moser & Cie e fabricat din... brânză</b>Ştim că elveţienii sunt cei mai tari la ceasuri şi la dulciuri, dar nici brânzeturile lor nu sunt rele deloc. Cum ar fi ca două dintre aceste domenii de excelenţa sa se combine totuşi? Nu e vorba despre brânză şi ciocolată, ci despre ceasuri şi brânză..

Ştim că elveţienii sunt cei mai tari la ceasuri şi la dulciuri, dar nici brânzeturile lor nu sunt rele deloc. Cum ar fi ca două dintre aceste domenii de excelenţa sa se combine totuşi? Nu e vorba despre brânză şi ciocolată, ci despre ceasuri şi brânză, oricât de bizar ar suna. Ei bine, există un ceas de 1 milion de dolari, realizat de H. Moser & Cie, fix din acest material.

Carcasa este fabricată din cel mai autentic şvaiţer elveţian, iar Moser, un creator independent de ceasuri a realizat produsul în protest faţă de sintagma "Fabricat în Elveţia", care a început să decadă. Aparent orice producător de ceasuri trânteşte un astfel de logo în ziua de azi, deşi are ceasul realizat şi peste 50% în alte ţări.

Protestul Moser vine după ce foarte multe purtabile au început să fie produse în China. Ceasurile H. Moser & Cie sunt totuşi produse în întregime în Elveţia, în afară de curele, care le provin din Italia. Ineditul ceas de 1 milion de dolari are o curea din piele de bovina, iar carcasa e fabricată dintr-un polimer unic amestecat cu o brânză Vacherin Mont d'Or medaille d'or premiată în Elveţia.

Rezultatul nu este unsuros, nu miroase şi nu face condens, iar brânza a fost pasteurizată înainte de a fi inclusă în ceas. În vreme ce producătorul a primit deja câteva oferte pentru acest inedit aparat, el va putea fi achiziţionat doar după o licitaţie la târgul SIHH de ceasuri de săptămâna viitoare.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×