Apple va folosi cipuri „Made in Arizona”; TSMC începe construcția celei de-a treia fabrici din SUA

1.131 ori
<b>Apple va folosi cipuri „Made in Arizona”; TSMC începe construcția celei de-a treia fabrici din SUA</b>Apple se asociază din nou cu TSMC în Arizona, unde tocmai s-a dat startul construcției celei de-a treia fabrici americane de semiconductori, iar CEO-ul Tim Cook nu și-a ascuns entuziasmul: Apple va fi primul și cel mai mare client al acestei noi unități.

Apple se asociază din nou cu TSMC în Arizona, unde tocmai s-a dat startul construcției celei de-a treia fabrici americane de semiconductori, iar CEO-ul Tim Cook nu și-a ascuns entuziasmul: Apple va fi primul și cel mai mare client al acestei noi unități. Ce-i important de reținut, însă, este că aici nu se vor produce cipurile de ultimă generație - ci modele mai vechi, pentru dispozitive aflate deja de ceva timp pe piață.

În total, proiectul din Arizona a devenit cea mai mare investiție străină directă din istoria SUA, alimentată masiv de fondurile din CHIPS Act, legislația care vizează reducerea dependenței de Asia în domeniul semiconductorilor. Noua fabrică este parte dintr-un plan mai amplu care include șase unități în total: trei fabrici de cipuri și două facilități de ambalare, toate gândite pentru a întări lanțul de aprovizionare intern al giganților tech americani.

Ce se va produce, mai exact, în Arizona? Deocamdată, TSMC a menționat că fabricile vor livra cipuri pentru produse cu „trei generații în urmă”. Deci, dacă te gândeai că următorul iPhone cu A18 Pro va fi 100% „Made in USA”, mai ai de așteptat. Cipurile de top - cele din seriile A și M actuale - vor rămâne fabricate în Taiwan, acolo unde TSMC păstrează liniile sale cele mai avansate. E o strategie de protejare a know-how-ului, dar și o realitate logistică și economică: Taiwanul rămâne epicentrul global al cipurilor high-end.

Totuși, chiar dacă nu vor fabrica cele mai noi procesoare, fabricile din SUA nu sunt deloc irelevante. Ele vor asigura componente pentru produse precum Apple Watch, iPad-uri sau MacBook-uri cu generații mai vechi de cipuri, și - poate mai important - vor permite Apple să spună că sprijină locurile de muncă americane și producția locală. E și un mesaj politic, mai ales în contextul geopolitic actual și al relației tensionate SUA-China.

Alături de Apple, și alte companii grele din tech, cum ar fi NVIDIA și AMD, au confirmat că vor cumpăra cipuri din fabricile din Arizona. E clar că TSMC nu a făcut această investiție de peste 40 de miliarde de dolari doar pentru un singur client. Dr. CC Wei, președintele TSMC, a declarat că această expansiune este gândită pentru a susține „inovatorii americani în smartphone-uri, AI și computing de înaltă performanță”.

Din perspectiva Apple, implicarea într-un proiect de o asemenea amploare nu este doar un pas strategic, ci și o mișcare de PR. Cook a menționat că Apple este „mândră să susțină locurile de muncă de înaltă calificare din SUA și să fie primul client al noilor fabrici. În traducere liberă, Apple își securizează accesul la cipuri pentru produsele sale midrange și entry-level, în timp ce își lustruiește imaginea de companie americană preocupată de producția locală.

La nivel de calendar, nu avem încă o dată oficială pentru operaționalizarea celei de-a treia fabrici, dar e de așteptat ca ea să devină funcțională în următorii doi-trei ani. Până atunci, Apple și restul clienților vor continua să depindă de fabricile TSMC din Taiwan pentru cipurile de top.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×