Tocmai s-a schimbat jocul pe piața chipseturilor și dacă Huawei pregătește o modalitate de „logic folding” și înlocuiește Legea lui Moore cu Legea lui Tau, ei bine, China tot pe clasic merge. Ar fi pus mâna pe o mașinărie de litografie EUV ASML, conform acuzațiilor SUA.
Un material Reuters menționează că americanii sunt îngrijorați de faptul că un instrument avansat de litografie EUV, tehnologie folosită pentru a produce cipuri de ultimă generație, ar fi ajuns în China. Echipamentul ar putea purta semnătura celor de la ASML, furnizor principal de astfel de mașini. Problema e... cum s-a întâmplat? ASML neagă tot și e ilegal să faci astfel de exporturi.
În plus, toți partenerii ASML au interzis la a livra Chinei componente, deci nu își poate asambla singură un sistem de litografiere EUV. Ministerul Olandez de Externe spune că Olanda operează cu „reguli clare și liste de control” pentru exportul de echipamente de fabricare a cipurilor, iar componentele incluse în aceste reguli au nevoie de licență.
Gurile rele spun că Beijingul ar primi ajutor „pe tăcute” din partea unor aliați, în vreme ce lucrează la soluțiile proprii ce înlocuiesc litografierea clasică. Personal, cred că e foarte greu să faci asta pe ascuns și mă refer aici la utilizarea unei mașinării ASML. Cum apare primul telefon din China cu un cip produs astfel, se aprind „beculețele” americanilor și apar investigații și sancțiuni. Deci nu ai cum să fentezi asta…
