Cum segmentul tabletelor lâncezeşte de aproximativ 3 ani, fără vreo inovaţie semnificativă, am început să vedem o evoluţie în zona desktop şi laptop în ultimii ani. HP a realizat acest lucru şi a adus la CES 2017 un desktop profi pentru cei ce lucrează cu grafică 3D. Pe numele său HP Sprout Pro G2, terminalul se remarcă prin sistemul de camere ce scanează obiecte în 3D.

La bord găsim atât un scanner 2D, cât şi 3D, dar şi un proiector şi un touchpad pentru desen, cu stylus la pachet. Vom putea deci manipula şi prelucra randările 3D ale obiectelor scanate. Printre dotări se află un procesor Intel Core i7 de generaţie nouă, 1 TB stocare SSHD, 8 GB RAM DDR4 şi soluție grafică Nvidia GTX 960M. Ca OS primim Windows 10 Pro, iar produsul va debuta în martie 2017.
Nu avem un preţ încă, dar sigur va sări de 2000 de dolari, poate chiar 3000. Pro G2 aduce şi un ecran de 23.8 inch, iar touchpad-ul său numit Touch Mat suporta 20 de puncte de interacţiune prin atingere, deci multipli utilizatori vor putea desena sau interacţiona cu el. HP a pregătit şi un SDK Professional care le va permite dezvoltatorilor să creeze aplicaţii special pentru interfaţa unică a lui Sprout Pro G2.
Vedem acest produs util la facultăţile de artă sau arhitectură, dar şi la firmele mari care se ocupă cu imprimarea 3D de cadouri sau bibelouri.

.jpg)

