Se tot discută de ceva timp despre utilizarea intensivă a tehnologiei, a AI-ului și despre ce efecte au ele asupra noastră. Un nou studiu realizat în Franța sugerează că folosirea intensivă a chatboților (ChatGPT, Gemini, Claude etc.) ar putea veni cu un cost cognitiv și social. Cercetarea a fost realizată pe 45 de utilizatori cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Mai jos avem detalii!
Studiul leagă dependența ridicată de chatboți de o gândire independentă mai slabă, îndoieli mai frecvente asupra propriilor decizii și o reducere a interacțiunilor sociale. Studiul a fost realizat de Zeineb Farhat, cercetătoare la ISC Paris, și a fost publicat în revista Applied Cognitive Psychology. Au fost intervievați 45 de tineri care folosesc ChatGPT zilnic, discuțiile urmărind modul în care instrumentul le influențează studiul, munca și viața personală.
Un concept important aici este cognitive offloading, adică transferarea unei părți din efortul de memorare și gândire către un instrument extern. Fenomenul nu a apărut odată cu ChatGPT, facem asta inclusiv când folosim calculatorul, GPS-ul sau o aplicație de notițe, însă un chatbot poate prelua mult mai multe etape ale procesului de gândire, de la găsirea informației până la formularea unui răspuns.
Contează și modul în care folosim AI-ul
Rezultatele nu plasează însă folosirea inteligenței artificiale într-o categorie exclusiv negativă. Participanții care tratau ChatGPT ca pe un partener pentru brainstorming, verificarea unor idei sau explorarea mai multor variante au raportat mai multă încredere și creativitate. Diferența pare să apară atunci când AI-ul completează procesul de gândire, în loc să îl înlocuiască aproape complet.
Importantă este și limita studiului, întrucât discutăm doar despre 45 de participanți, dintr-o singură țară și dintr-o grupă restrânsă de vârstă. Cercetarea este calitativă și evidențiază tipare relatate de utilizatori, doar că nu demonstrează că AI-ul provoacă în mod direct scăderea capacității de gândire sau izolarea socială. Autorul cere studii mai ample și desfășurate pe perioade mai lungi pentru a vedea dacă aceste efecte se confirmă și în alte categorii de utilizatori.
(3).jpg)
