Am scris în trecut despre conflictul dintre Apple și cunoscutul YouTuber Jon Prosser. După ce compania americană a decis să îl dea în judecată pentru presupusa obținere ilegală a unor informații cu privire la o versiune nelansată de iOS. Ulterior, situația s-a complicat, iar procesul dintre cele două părți a intrat într-o etapă mai tensionată.
Acum apar noi evoluții. Potrivit documentelor depuse în instanță, Apple este de acord ca decizia pronunțată anterior în lipsa lui Jon Prosser să fie anulată, oferindu-i astfel posibilitatea de a se apăra în mod oficial. Procesul a fost deschis în vara anului 2025, iar Prosser nu a răspuns inițial acuzațiilor formulate de Apple. Din acest motiv, în octombrie 2025 a fost emisă o hotărâre implicită împotriva sa.
Între timp însă, YouTuber-ul și-a angajat un avocat și a început să coopereze cu procedurile judiciare, acceptând inclusiv să participe la audieri și la procesul de strângere a probelor. Conform informațiilor apărute recent, judecătorul care se ocupă de caz trebuie să aprobe anularea hotărârii inițiale. Dacă acest lucru se va întâmpla, Jon Prosser urmează să fie audiat pe 16 iunie.
Întregul scandal a pornit după ce Apple a susținut că Prosser și Michael Ramacciotti ar fi avut acces la informații confidențiale de pe un dispozitiv de testare aparținând unui angajat al companiei, Ethan Lipnik. În urma incidentului, acesta din urmă a fost concediat.
Chiar și în timpul procesului, Jon Prosser a continuat să publice materiale despre viitoarele produse Apple. Totuși, potrivit mai multor observații din industrie, informațiile prezentate în ultima perioadă par să se bazeze mai degrabă pe zvonuri deja existente și pe speculații, semn că sursele sale de altădată ar putea să nu mai fie active.
Rămâne de văzut care va fi deznodământul procesului și dacă Apple va solicita măsuri suplimentare împotriva lui Jon Prosser în viitor.
