evoMAG ne informează astăzi cu privire la performanţa sa financiară din anul 2020, când a avut vânzări de peste 32 de milioane de euro. Această sumă reprezintă o creştere cu 43% faţă de anul 2019, iar pentru anul 2021 aflăm că evoMAG a plănuit investiţii de circa 200.000 de euro. Extra detalii avem mai jos.
evoMAG a încheiat anul 2020 cu vânzări de peste 32 de milioane de euro, în creştere cu 43% faţă de anul anterior. Anul trecut a însemnat pentru retailer cele mai mari creşteri de vânzări din categoriile de produse electronice, electrocasnice, sport şi fitness (trotinete electrice), dar şi produsele pentru casă şi grădina. Rezultatele obţinute de companie reflectă transformarea organizaţională din ultima vreme, care a implicat investiţii în oameni, precum majorarea numărului de angajaţi, dar şi training-ul acestora.
Au fost dezvoltate fluxurile de lucru, au fost realizate investiţii în echipamente şi soluţii de automatizare. Toate aceste lucruri au permis îmbunătăţirea timpilor de livrare a produselor către clienţii finali, dar şi creșterea stocurilor de produse cu 50%, plus reorganizarea activaţii de recepţie a mărfurilor şi procesare a comenzilor.
„Investițiile făcute anterior și evoluția industriei de eCommerce, în contextul actual, ne-au adus în momentul în care putem accelera și mai mult dezvoltarea evoMAG. Vedem, în perioada următoare, un potențial foarte mare de creștere și vrem să ducem evoMAG la nivelul următor. Suntem în plin proces de căutare de capital pentru a accelera transformarea organizațională a evoMAG”, spune Mihai Pătrașcu, CEO evoMAG, menționând că, pentru anul în curs, estimează un avans de cel puțin 20% al business-ului.”
Pe viitor vom vedea lansarea unui marketplace, continuarea automatizării comenzilor, dar şi investiţii în software şi programare, în personal şi introducerea de noi categorii de produse pe evoMAG.ro. Pentru 2021 este estimată o creştere de aproximativ 20% pentru industria locală de eCommerce, conform evoMAG.