Jony Ive explică de ce Apple Park este o revoluţie a designului modern, laudă Apple Watch din nou

Autor:  | Publicat în:  Apple 872 ori
<b>Jony Ive explică  de ce Apple Park este o revoluţie a designului modern, laudă Apple Watch din nou</b>Jony Ive este un om al cuvintelor puţine şi nu acordă  interviuri prea des, nici nu ţine prelegeri, dar când o face are numai vorbe de duh. Recent a acordat un interviu celor de la Financial Times în care a vorbit despre designul revoluţionar al lui Apple

Jony Ive este un om al cuvintelor puţine şi nu acordă  interviuri prea des, nici nu ţine prelegeri, dar când o face are numai vorbe de duh. Recent a acordat un interviu celor de la Financial Times, în care a vorbit despre designul revoluţionar al lui Apple Park, dar şi despre alte teme actuale.

Se pare că Apple Park nu e gândit doar pentru a fi un monument de design, ci şi de colaborare, fiind extrem de deschis pentru acest scop. În ultimii ani speculaţiile l-au dat pe Ive drept un om pe picior de plecare din Apple, asta mai ales în perioada lui 2011 după ce Steve Jobs a încetat din viaţă. Totuşi Ive a dezminţit în repetate rânduri zvonurile de acest gen.

La interviu oficialul Apple a apărut cu un Apple Watch Series 4

Pasiunea sa pentru design şi produsele Apple rămâne neschimbată şi sub Tim Cook. În interviul cel nou Ive a părut să sublinieze din nou cât de mândru este de designul lui Apple Watch şi nu e prima oară când face asta. La interviu oficialul Apple a apărut cu un Apple Watch Series 4 la încheietura, descriindu-l ca un computer foarte puternic cu senzori sofisticaţi şi care se poartă la încheietură.

Apple Park

Designerul britanic a ţinut să sublinieze că toate micile puncte de atracţie ale produselor Apple provin dintr-o colaborare strânsă între experţi bine pregătiţi. Spre exemplu un expert în cristal de safir e pus să gândească o formă complet nouă de a folosi materialul. Colaborarea este încurajată la Apple Park, iar acest ansamblu uriaş permite ca multe secţiuni ale companiei să fie apropiate şi să lucreze mai uşor împreună.

Designerii industriali au feedback imediat de la designerii de fonturi, creatorii de prototipuri, experţii în haptică. Cu toată că mutarea într-un nou sediu e privită cu entuziasm Ive menţionează şi o nostalgie legată de părăsirea studioului de la 1 Infinite Loop unde au fost create produse legendare Apple, împreună cu Steve Jobs. Un interviu interesant care merită citit aici (atenţie trebuie abonament la Financial Times).

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×