Computex 2017: MediaTek lansează procesorul MediaTek MT7622, primul cu suport 4x4 802.11n şi Bluetooth 5.0

678 ori 31-05-2017
Computex 2017: MediaTek lansează procesorul MediaTek MT7622, primul cu suport 4x4 802.11n şi Bluetooth 5.0

La Computex 2017 debutează atât laptopuri şi tablete, cât şi chipset-uri. După Intel Core i9, luăm contact şi cu un chipset anunţat de MediaTek. E vorba despre MediaTek MT7622, un SoC care aduce câteva premiere, în special la capitolul conectivitate.

Acesta este primul chipset cu suport 4x4 802.11 şi Bluetooth 5.0, incluzând un accelerator pentru reţea WiFi dedicat. Acest CPU este creat pentru networking premium şi mai ales pentru routere, repeatere, soluţii de automatizare a caselor smart şi altele de gen. Alte funcţii includ NAT, Hardware qOS şi engine WiFi dedicat - MediaTek Warp Accelerator.

Acesta are rolul de a evita orice blocaje de conexiune, conectându-se la reţele WiFi 802.11ac (Gigabit+). La baza acestui chipset se află un setup dual core ARM Cortex-A53 la 1.35 GHz şi cu tehnologie 64 bit. Opţiunile avansate de conectivitate sunt următoarele: SGMII/RGMII, PCIe, SATA, USB şi 4x4 802.11n FEM. Sunt incluse şi interfeţe audio, precum I2S, TDM şi S/PDIF.

MediaTek a lansat recent şi chipsetul MT8516 la I/O 2017, acesta fiind menit pentru difuzoarele smart cu asistenţi digitali incluşi. Aşteptăm în schimb MT7622 pe viitoare routere şi soluţii smart home.

?>
Continuă lectura

Cele mai noi știri din categoria Diverse

Știri recente din aceeași zonă editorială, ușor de parcurs după subiectul curent.

?>