Microfonul perfect pentru streaming e aici! HyperX SoloCast 2 oferă sunet de studio și e ușor de configurat

585 ori
<b>Microfonul perfect pentru streaming e aici! HyperX SoloCast 2 oferă sunet de studio și e ușor de configurat</b>Alături de căștile Cloud Alpha 2 Wireless, HyperX a lansat astăzi și microfonul SoloCast 2. Aduce astfel o combinație ideală pentru gameri și creatori de conținut. SoloCast 2 promite să ofere calitate de studio într-un pachet compact și ușor de folosit

Alături de căștile Cloud Alpha 2 Wireless, HyperX a lansat astăzi și microfonul SoloCast 2. Aduce astfel o combinație ideală pentru gameri și creatori de conținut. SoloCast 2 promite să ofere calitate de studio într-un pachet compact și ușor de folosit, plug-and-play. Mai jos avem detalii!

Gândit ca un microfon „all-in-one”, SoloCast 2 include deja tot ce îți trebuie: filtru pop din spumă, suport reglabil în înclinare și filet integrat pentru braț de microfon. Nu ai nevoie de accesorii suplimentare, doar îl conectezi și de bucuri de un sunet curat, ca de studio. Construcția sa reduce vibrațiile nedorite datorită unui sistem intern de suspensie, eliminând nevoia unui shock mount separat.

Specificații pe scurt:

  • Tip capsulă: condensator electret 14 mm
  • Pattern: cardioid
  • Frecvență: 20Hz–20kHz
  • Conexiune: USB-C (2m cablu inclus)
  • Greutate: 330 g (368 g cu cablu)
  • Sampling rate: până la 96kHz / 24-bit

Cu aplicația HyperX NGENUITY, poți adăuga filtre audio personalizate și îți poți salva setările direct în memoria microfonului. Funcția tap-to-mute cu indicator LED îți oferă control instant, iar capsula de condensator de calitate superioară înregistrează la rezoluție 24-bit/96kHz, cu un pattern cardioid pentru captarea clară a vocii și reducerea zgomotelor din lateral.

Noul microfon HyperX SoloCast 2 se adresează gamerilor și streamerilor, oferind o modalitate simplă de conectare. Momentan prețul nu a fost dezvăluit.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×