În ultima săptămână am călătorit mult. 10 ore dus, 10 ore întors cu avionul spre SUA şi am avut seriale cu mine gârlă. M-am oprit asupra lui Poker Face totuşi, cel mai nou proiect semnat Natasha Lyonne (Russian Doll şi Orange is the New Black). Ei bine pe 17 iulie începe sezonul 2 şi am avut ocazia să văd o parte din el. Aflaţi impresii mai jos.
Ce m-a frapat la Poker Face e celebritatea actorilor secundari ce apar în episoade. De la Giancarlo Esposito adică Gus Frang din Breaking Bad la preferatul meu, Joseph Gordon Levitt, în episodul cu muntele şi zăpada şi Lamborghini-ul din sezonul 1. Pe scurt, Natasha Lyonne o joacă pe Charlie, care are o abilitate unică de a detecta minciunile.
E un fel de "Lie to Me" pentru hipsteri, fără latura procedurală şi politineasca. E un "who did it" în stil "Only Murders în the Building", dar mai trăznit, cu un vibe de "Being John Malkovich". Şi fiţi atenţi ce distribuţie avem: Awkwafina, John Mulaney, John Cho, Katie Holmes, Kumail Nanjiani în rol de îmblânzitor de aligatori şi mulţi alţii.
Sezonul 2 are 12 episoade şi o vede pe Charlie urmărită de mafia cazinourilor... iar. Trece prin aventuri legate de pompe funebre şi o obsesie pentru un vinil, printr-un concurs ridicol de "cel mai bun poliţist", prin munca sub acoperire, prin drama unor sextupleti, prin dramele unei săli de fitness şi ale unei şcoli elementare. Charlie schimb des oraşul şi jobul şi mereu prinde mincinoşi care fac crime şi infracţiuni. Serialul e antrenant, haios, are replici binişor scrise şi personaje spumoase. Nu ai cum să te plictiseşti cu el, iar fiecare episod aduce o situaţie nouă.
Sezonul 2 apare azi pe SkyShowtime şi vreau să insist să vedeţi episodul 9 din sezonul 1, cel cu muntele, care ar fi un Fargo fabulos. Prețul lunar al abonamentului Standard cu reclame de la SkyShowtime este de 3,99 euro. Prețul lunar al abonamentului Standard Plus este de 5,99 euro, iar prețul lunar al abonamentului Premium este de 8,99 euro. Mai multe detalii aveţi aici.


