Azi-dimineață, discutând cu soția despre inteligența artificială și robotică, am ajuns inevitabil la Terminator. Știți voi, seria aceea de filme în care mașinile ajung la concluzia că omenirea este o problemă care trebuie eliminată. Cu ani în urmă, scenariul părea o exagerare hollywoodiană. Astăzi, când AI-ul poate scrie cod, lua decizii și coordona sisteme complexe, iar roboții încep să preia tot mai multe activități fizice, gluma nu mai pare la fel de amuzantă.
Discuția noastră a pornit de la o realitate tehnologică greu de ignorat: în China există deja fabrici în care roboții participă la construirea altor roboți. Compania UBTECH a inaugurat în septembrie, la Liuzhou, o uzină pentru producția de roboți umanoizi, cu o capacitate anuală proiectată de peste 10.000 de unități. Pe linia de producție lucrează inclusiv roboți care transportă și manipulează componente. Ritmul pentru care a fost proiectată fabrica este de un robot la fiecare zece minute.
Nu vorbim despre mașini care se reproduc singure, fără nicio intervenție umană. Suntem încă departe (poate) de așa ceva. Dar direcția este ușor de observat și, dacă privești lucrurile pe termen lung, apare o întrebare destul de incomodă: cât timp va mai avea nevoie tehnologia de noi pentru a funcționa?
Suntem ultima generație norocoasă?
Ieri scriam despre Alex Karp, CEO-ul Palantir, și despre meseriile care ar putea rezista în era AI. Karp vede un avantaj în pregătirea practică și în gândirea neconvențională, însă nici instalatorul, nici programatorul, nici omul cu idei originale nu au vreo garanție pe viață.
M-am tot gândit de atunci la acest subiect. Pentru că întrebarea nu mai este doar ce meserii vor dispărea. Este ce se întâmplă cu o societate în care munca umană încetează treptat să mai fie necesară.
Până acum, fiecare revoluție industrială a distrus unele ocupații și a creat altele. Oamenii au trecut de la agricultură la fabrici, de la fabrici la birouri, de la munca fizică la cea intelectuală. Numai că acum automatizarea pare să avanseze simultan în toate aceste direcții. AI-ul intră în birouri, robotul intră în fabrică, iar combinația dintre cele două începe să pătrundă inclusiv în servicii.
Asta nu înseamnă că toate locurile de muncă vor dispărea. De fapt, o investigație Reuters despre roboții umanoizi din China arată că tehnologia are încă probleme serioase de dexteritate, adaptare și fiabilitate. Roboții care dansează spectaculos pe internet sunt adesea mult mai puțin pricepuți când trebuie să rezolve o situație neprevăzută într-o fabrică.
Dar ce se întâmplă peste 10, 20 sau 30 de ani? Progresul nu are nevoie să fie spectaculos în fiecare zi pentru ca rezultatul final să fie radical diferit.
La un moment dat, în discuția de dimineață, eu și soția am ajuns la o concluzie care nu ne-a făcut deloc fericiți: s-ar putea să fim ultima generație norocoasă care a apucat să trăiască precum niște oameni „normali”.
Am prins o lume în care învățai o meserie, munceai, greșeai, acumulai experiență și aveai motive să crezi că toate acestea îți vor fi utile și peste douăzeci de ani. O lume în care omul era încă piesa centrală a economiei. Tehnologia îl ajuta, dar avea nevoie de el. Fac aici o paranteză și legat de cazul Unabomber - despre care am scris recent.
Mă tem pentru generațiile care vin. Nu fiindcă vor avea telefoane mai inteligente sau roboți care le vor face curățenie. Ci fiindcă s-ar putea să crească într-o lume în care vor trebui să își găsească rostul fără să mai fie nevoie de contribuția lor efectivă.
Și nu sunt sigur că suntem pregătiți psihologic pentru o asemenea schimbare.
O lume în care primim bani ca să nu mai muncim
Se discută tot mai des despre venitul de bază universal. Ideea este relativ simplă: dacă automatizarea produce suficientă bogăție, o parte ar putea fi redistribuită oamenilor sub forma unui venit garantat, indiferent dacă au sau nu un loc de muncă.
De altfel, pe Mobilissimo discutam despre venitul universal încă din 2017. Atunci părea un subiect de science-fiction economic. Astăzi este o propunere tot mai prezentă în dezbaterile despre impactul inteligenței artificiale.
La prima vedere, perspectiva poate părea extraordinară. Roboții muncesc, AI-ul administrează activitățile repetitive, iar oamenii primesc suficienți bani încât să trăiască decent. Fără stresul ratelor, fără teama concedierii, fără obligația de a petrece opt ore pe zi făcând ceva ce poate nici nu le place.
Numai că există două probleme.
Prima este cine deține tehnologia și cine împarte bogăția produsă de ea. Dacă roboții și sistemele AI aparțin unui număr restrâns de companii, restul populației poate ajunge dependentă de deciziile acestora sau de un stat care trebuie să negocieze redistribuirea veniturilor.
A doua problemă este mai profundă. Ce face omul cu propria existență atunci când nu mai trebuie să facă nimic?
Nu spun că trebuie să muncim ca să merităm să trăim. Dimpotrivă. Valoarea unui om nu poate fi măsurată doar prin productivitate. Avem familii, prieteni, pasiuni, curiozități și capacitatea de a crea lucruri fără vreo justificare economică.
Dar munca ne-a oferit multora și un sentiment de utilitate, o disciplină, un loc în societate. Dacă dispare această structură, trebuie să găsim altceva în locul ei. Iar asta nu se rezolvă doar printr-un transfer bancar în fiecare lună.
WALL-E ar putea fi scenariul optimist
În timp ce discutam toate acestea, mi-am amintit de filmul de animație WALL-E, lansat de Pixar în 2008.
Dacă l-ați văzut, știți despre ce vorbesc. Pământul a devenit nelocuibil din cauza poluării și a deșeurilor, iar oamenii trăiesc pe o navă spațială uriașă. Sunt transportați în fotolii automate, au ecrane permanent în față, primesc mâncare fără să se ridice și nu mai depun aproape niciun efort fizic.
Sunt practic îngrijiți și hrăniți ca într-o fermă pentru oameni, doar că una foarte confortabilă.
Roboții fac aproape totul pentru ei. Le asigură hrana, transportul, divertismentul și confortul. Oamenii nu mai sunt stăpânii activi ai propriului destin, ci beneficiarii pasivi ai unui sistem automatizat.
Filmul este o satiră, evident. Dar începe să mi se pară o satiră despre un viitor pe care îl putem imagina mult mai ușor decât în 2008.
Și culmea este că, după discuția din această dimineață, mi-am dat seama că WALL-E ar putea reprezenta chiar varianta optimistă.
Măcar acolo roboții au grijă de oameni.
Scenariul cu adevărat neplăcut ar fi acela în care, la un moment dat, cineva sau ceva ajunge la concluzia că suntem inutili. Că ocupăm spațiu, consumăm resurse, avem nevoi complicate și nu mai contribuim cu nimic ce nu poate fi obținut mai eficient prin tehnologie.
Într-o asemenea logică, omul nu mai este beneficiarul progresului, ci o cheltuială. Poate chiar un parazit.
Nu susțin că inteligența artificială actuală gândește astfel sau că roboții dezvoltă inevitabil asemenea intenții. Nu avem dovezi pentru asta. Pericolul ar putea veni la fel de bine din deciziile oamenilor care controlează tehnologia, din concentrarea puterii sau din sisteme automatizate cărora le-am încredințat obiective greșite.
Terminator duce această idee la extrem, cu un AI care decide să elimine omenirea. În realitate, lucrurile ar putea fi mult mai banale și tocmai de aceea mai greu de observat: pierderea treptată a controlului asupra unor decizii esențiale, până când nu mai avem nici capacitatea, nici puterea de a le schimba.
Nu este obligatoriu ca mașinile să ne urască pentru ca noi să ajungem să nu mai contăm.
Viața după oameni nu mai are nevoie de efecte speciale
Există un documentar pe care mulți îl ținem minte sub numele Viața după oameni. Este o producție HISTORY Channel, dezvoltată ulterior în seria Viața fără oameni (Life After People).
Premisa sa este simplă și fascinantă: ce s-ar întâmpla cu Pământul dacă toți oamenii ar dispărea brusc?
Documentarul nu încearcă să explice cauza dispariției noastre. Urmărește ceea ce s-ar întâmpla după aceea. Centralele și instalațiile ar începe să cedeze, clădirile s-ar degrada, vegetația ar invada străzile, iar animalele ar recupera treptat teritorii pe care le-am transformat în orașe.
Peste ani, decenii și secole, o mare parte dintre construcțiile noastre ar dispărea sub vegetație sau s-ar prăbuși. Natura nu ar avea nevoie să lupte cu civilizația. Ar fi suficient ca oamenii să nu o mai întrețină.
Mi-am amintit de acest documentar și datorită unor imagini distribuite astăzi de NEXTA, care arată un complex rezidențial abandonat din China, acoperit aproape complet de vegetație.
Este vorba despre Nanhu Apartments, din zona orașului Shantou, provincia Guangdong.
Blocurile au fost invadate de plante cățărătoare, copaci și arbuști. Vegetația a pătruns pe balcoane și în interiorul clădirilor, iar fațadele par să dispară treptat sub un strat verde. Unele imagini seamănă izbitor cu decorurile din The Last of Us sau cu simulările din Viața după oameni.
Numai că locul este real.
Complexul era documentat încă din 2025, inclusiv prin imagini publicate de fotografi independenți. Sunny Yeung a fotografiat clădiri abandonate din Shantou, iar Live Science a prezentat Nanhu Apartments în august 2026, descriind un ansamblu abandonat de decenii și recuperat treptat de natură.
Nu știm cu certitudine de ce a fost abandonat și nici nu putem pune automat situația pe seama crizei imobiliare recente din China. Dar explicația economică nici nu este esențială pentru gândul cu care vreau să închei.
Nanhu Apartments ne arată cum poate arăta o bucățică de lume din care omul s-a retras. Nu după un război nuclear, nu după o revoltă a mașinilor, nu după o epidemie care a distrus civilizația. Pur și simplu, un loc a fost lăsat în urmă, iar natura a început să îl recupereze.
Mă uit la aceste imagini și îmi dau seama cât de fragilă este, în fond, lumea pe care am construit-o. Orașele, drumurile, fabricile și infrastructura există în forma pe care o cunoaștem fiindcă milioane de oameni lucrează permanent pentru a le întreține.
În documentar, după dispariția oamenilor, toate acestea se opresc treptat.
Dar noi suntem pe cale să construim o lume în care tot mai multe dintre aceste activități ar putea continua fără intervenția noastră. O lume în care mașinile repară alte mașini, roboții produc alți roboți, iar inteligența artificială coordonează procese pe care astăzi încă le controlăm.
Poate că tehnologia ne va oferi mai multă libertate ca oricând. Poate că generațiile următoare vor privi munca obligatorie ca pe o absurditate a trecutului, iar temerile noastre li se vor părea naive.
Mi-aș dori să fie așa.
Dar privind imaginile cu blocurile din China, după discuția avută azi-dimineață cu soția, nu mă mai gândesc doar la ce s-ar întâmpla cu lumea dacă noi am dispărea. Oare ce se va întâmpla cu roboții după oameni?
