RCS & RDS a confirmat un eveniment important pentru ziua de joi, 21 aprilie, atunci când are programată o conferinţă de presă menită să ofere date despre evoluţia din ultimii 2 ani a Digi Mobil.
Informaţia vine după ce am aflat detalii despre scoaterea la vânzare a unui pachet de 25% din acţiuni pentru această companie, prin intermediul Bursei din Bucureşti. Revenind la conferinţă, ea se va axa pe anunţul public legat de numărul de clienţi al serviciului de telefonie Digi Mobil şi legat de strategia de extindere a reţelei.
Vor mai fi oferite şi date despre strategia comercială, extinderea şi dezvoltarea reţelei Digi Mobil, iar conferinţa îi va avea ca vorbitori pe Valentin Popoviciu, vicepreşedinte, dar şi pe Ovidiu Bejan, director comercial Digi Mobil şi respectiv Dragoş Spataru, director al diviziei de comunicaţii fixe şi mobile din cadrul RCS & RDS.
Oferta de servicii de telefonie mobilă Digi Mobil debuta în primăvara lui 2014 şi de atunci şi până acum nu am avut informaţii clare cu privire la numărul de clienţi sau venituri. Pentru a afla informaţii complete legate de acest business, puteţi arunca o privire aici.


