Samsung Galaxy XR (Project Moohan) se apropie de debut! Prima cască de realitate extinsă a sud-coreenilor are dotările dezvăluite

623 ori
<b>Samsung Galaxy XR (Project Moohan) se apropie de debut! Prima cască de realitate extinsă a sud-coreenilor are dotările dezvăluite</b>Samsung a prezentat deja designul și o parte din caracteristicile Project Moohan. Aflată inițial în fază de dezvoltare, finalul acestei luni pare că ne va aduce prima cască de realitate extinsă din portofoliul companiei. Cei de la Android Headlines au

Samsung a prezentat deja designul și o parte din caracteristicile Project Moohan. Aflată inițial în fază de dezvoltare, finalul acestei luni pare că ne va aduce prima cască de realitate extinsă din portofoliul companiei. Cei de la Android Headlines au reușit să facă rost de specificațiile acestui gadget inedit, detaliind hardware-ul său. Mai jos avem detalii.

Dispozitivul este construit pe platforma Android XR a Google și vine echipat cu tot ce trebuie pentru realitate virtuală și augmentată, direct în concurență cu Apple Vision Pro. Galaxy XR nu doar că arată bine, dar pare și gândit pentru utilizare mai lungă. Greutatea sa e de 545 de grame, iar partea frontală e dotată cu șase camere, două fiind orientate spre mediul înconjurător. 

În interior găsim două lentile mari înconjurate de pernițe moi. Prinderea e susținută de o bandă ajustabilă cu rotiță pe spate și suport lateral ergonomic. Tot pe lateral apare un conector de alimentare, zonă touchpad pentru control rapid, iar partea superioară include două butoane. Unul dintre acestea e dedicat volumului, iar celălalt e folosit pentru a deschide launcher-ul sau Google Gemini.

One UI XR și control hibrid

Se pare că această cască de realitate augmentată e dezvoltată în colaborare cu Google. Deși va rula Android XR, pare că Samsung va lansa interfața One UI XR odată cu acest dispozitiv. Avantajul sistemului de operare pare că va fi faptul că rulează aplicații disponibile și pe tablete. Asta înseamnă că vom putea folosi Chrome, Maps, YouTube, Netflix sau alte aplicații de streaming.

Controlul se face prin mișcări ale mâinii, privire și voce. Casca are senzori dedicați pentru fiecare tip de input, 4 camere cu eye-tracking cu LED-uri IR, senzori pentru gesturi poziționați strategic în jurul feței, dar și microfoane care separă vocea de zgomotul ambiental.

Hardware

Pare că sub capotă vom găsi un procesor Snapdragon XR2+ Gen 2, capabil să redea o rezoluție de 4.3K per ochi, dar și să ruleze AI. Ecranul ar fi un micro-OLED 4K cu o densitate de 4032 PPI și un total de 29 de milioane de pixeli (mai mult decât cei 23 milioane de pe Apple Vision Pro). La nivel de sunet, headsetul are difuzoare stereo cu woofer și tweeter pe fiecare parte, pentru audio spațial. În pachet vor fi incluse și două controllere cu stick-uri analogice și feedback haptic, pentru un control mai fin.

Autonomie

Pare că autonomia nu va impresiona. E vorba despre 2 ore de utilizare generală, respectiv 2.5 ore de redare video. Asta e cumva normal, având în vedere că nici Apple Vision Pro nu excelează la acest capitol. 

Nu știm încă prețul, dar ne așteptăm la un device poziționa în zona premium, mai ales dat fiind parteneriatul cu Google și poziționarea în piață.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×