UE votează PRO încărcătoare cu USB-C şi se apropie de a interzice terminalele Apple cu port Lightning

1.328 ori
<b>UE votează PRO încărcătoare cu USB-C şi se apropie de a interzice terminalele Apple cu port Lightning</b>Ceea ce speculam la mijlocul lunii s-a întâmplat! Uniunea Europeană a organizat un vot cu privire la standardizarea unui singur tip de încărcător/ adaptor de încărcare pentru telefoane pentru tot teritoriul UE. Apple deja protestase în această privinţă

Ceea ce speculam la mijlocul lunii s-a întâmplat! Uniunea Europeană a organizat un vot cu privire la standardizarea unui singur tip de încărcător/ adaptor de încărcare pentru telefoane pentru tot teritoriul UE. Apple deja protestase în această privinţă, dar acum trebuie să se conformeze.

Dezbaterea pe această temă ține în cadrul UE de foarte mult timp şi în sfârşit s-a ajuns la consens. Votul a fost covârşitor în favoarea unui singur adaptor, cu 582 de voturi pentru şi 40 împotriva. Dorinţa UE este să creeze o soluţie de încărcare singulară pentru TOATE telefoanele şi terminalele mobile mici şi medii: un adaptor cu USB-C. În spatele acestei dorinţe se afla intenţia de a reduce numărul de deşeuri electronice. UE afirma că peste 50 de milioane de tone de astfel de deşeuri sunt generate global în fiecare an. Europenii produc în jur de o cincime din această cantitate.

Ce înseamnă acest vot al Parlamentului European? Ei bine, înseamnă capăt de linie pentru terminalele şi accesoriile cu conectori Lightning vândute de Apple. Teoretic, firmă din Cupertino ar putea fenta reglementarea cu încă un adaptor, dar practic nu credem că va merge aşa. Vor dispărea şi multe telefoane entry level cu microUSB în acelaşi timp, noul standard fiind USB-C. Deja Apple a făcut paşi mici în direcţia bună, cu MacBook-uri şi iPad Pro-uri cu conector USB-C, dar iPhone-ul rămâne la Lightning deocamdată.

Trebuie totuşi să citim cu atenţie reglementarea UE şi să vedem dacă ei se referă musai şi la conectorul telefonului, sau doar la încărcător în sine. Totul ţine de UE şi de măsura în care vor aplica regulă strict sau relaxat. Odată cu iPhone 11 au venit şi adaptoarele cu conector USB-C şi cablu USB-C - Lightning.

Un singur tip de mufă pentru încărcător sună bine. Cât despre Apple, până se implementează legislaţia poate lansa liniştită iPhone 12 cu Lightning şi apoi să vină cu iPhone 13 complet wireless şi fără conector, scăpând de griji. Mai multe detalii puteți citi aici.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×