Cum adulţii sunt mai mereu scufundaţi cu ochii în telefoanele lor mobile și mai nou în tablete, artistul Moby are un videoclip despre asta, următorul pas e ca şi cei mici să fie cuceriţi de tehnologia modernă. Acum există şi indicaţii la nivel oficial cu privire la timpul pe care cei mici au voie să îl petreacă lipiţi de tablete.
Academia Americană de Pediatrie a oferit o recomandare oficială la finalul săptămânii trecute, aplicată pentru copiii cu vârste între 2 şi 5 ani. Aceştia ar trebui să folosească o tabletă timp de doar o oră pe zi, adică pe jumătate faţă de recomandarea precedentă. În plus, se recomandă ca cei mici să privească doar "programe de calitate", pe care părinţii să le vizioneze împreună cu cei mici.
Copiii trecuţi de 5 ani nu mai primesc recomandări speciale, în afara celor ce au legătură cu utilizarea tabletelor înainte de culcare, lucru nerecomandat, pentru că afectează secreţia de melatonină şi somnul. În ziua de azi, părinţii etern ocupaţi se bucură că există tabletele şi îşi lasa odraslele în faţa ecranelor ore întregi, fiind liniştiţi că măcar cel mic nu face năzbâtii prin casă.
Devoltarea creierului unui copil e serios afectată de acest lucru. Studiile arată că în medie un copil între 2 şi 11 ani stă cu ochii într-o tabletă timp de 4 ore şi jumătate, privind fie conţinuturi de pe Netflix, desene animate sau altele de gen. Experţii afirmă că fiecare oră de conţinuturi privite pe o tabletă în primii 3 ani de viaţă creşte şansele ca cel mic să aibă deficit de atenţie la şcoală la vârsta de 7 ani cu 10%.
Lucrurile se schimbă atunci când conţinuturile sunt educaţionale, dar limitarea e cheia totuşi. Reţineţi că studiile sunt totuşi la început, pentru că nici tabletele nu se află chiar la îndemână de mulţi ani.


