Spy Shop Black Friday 2017

Alcatel își aduce flagship-ul IDOL 4 Pro la vânzare pe plan european; rulează Windows 10 Mobile și costă 480 euro

Autor:  | Publicat în:  Alcatel 1.522 ori
<b>Alcatel își aduce flagship-ul IDOL 4 Pro la vânzare pe plan european; rulează Windows 10 Mobile și costă 480 euro</b>Cine se mai gândea că vom asista în această vară la debutul comercial al unui smartphone Windows 10 Mobile? Noi cu siguranță nu, dar fix asta se întâmplă astăzi când descoperim faptul că Alcatel a pus în vânzare modelul Idol 4 Pro în UK și Germania

Au trecut luni bune de la anunțul lui Alcatel Idol 4 Pro din noiembrie 2016 și deja ne gândeam că debutul său comercial nu va mai avea loc. Suntem totuși uimiți să vedem că la o așa distanță producătorul decide să aducă la vânzare acest terminal ce rulează sistemul de operare Windows 10 Mobile, platformă pe care doar un număr redus de utilizatori o mai preferă și folosesc la ora actuală.

Alcatel Idol 4

Design-ul și dotările nu sunt deloc rele, acesta putând fi numit flagship. Avem un display AMOLED de 5.5 inch cu rezoluție Full HD, un procesor quad-core Qualcomm Snapdragon 820 și 4 GB de RAM. Spațiul de stocare pus la dispoziție este de 64 GB și avem și slot microSD. Pe spate se află o cameră foto de 21 mpx cu suport pentru filmare 4K, iar în față un senzor de 8 megapixeli pentru selfie-uri.

Alcatel Idol 4 Pro vine cu scanner de amprente, difuzoare stereo și cu o baterie de 3000 mAh ce se încarcă rapid datorită tehnologiei Quick Charge 2.0. Măsoară numai 6.99 mm în grosime și aflăm că pe plan european acest dispozitiv costă 480 euro, o sumă pe care nu mulți o vor scoate din buzunar pentru achiziția sa..

BLACK FRIDAY 2017! (Live Blogging)
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×