Alcatel își arată devotamentul față de Firefox OS cu nu mai puțin de 3 dispozitive În gama smartphone și o tabletă

868 ori
<b>Alcatel își arată devotamentul față de Firefox OS cu nu mai puțin de 3 dispozitive În gama smartphone și o tabletă</b>Sistemul de operare cu care cei de la Mozilla vor să cucerească o parte din piață, fără a avea așteptări prea mari către zona high-end, ajunge la MWC 2014 prin intermediul a nu mai puțin de 4 dispozitive Alcatel, printre care și o tabletă....

Sistemul de operare cu care cei de la Mozilla vor să cucerească o parte din piață, fără a avea așteptări prea mari către zona high-end, ajunge la MWC 2014 prin intermediul a nu mai puțin de 4 dispozitive Alcatel, printre care și o tabletă. Este vorba de un OS pe care vi l-am prezentat încă de anul trecut de la Barcelona, atunci instalat pe un terminal ZTE.

Vorbim de dispozitive de tip smartphone, ce se încadrează în gama entry, până la mid level, cu alte cuvinte, nepretențioase sub nici un aspect. Cel mai tânăr membru al acestei “familii” se numește One Touch Fire C și oferă un ecran de numai 3.5-inch, a cărui rezoluție este de 320 x 240. Chip-ul care propulsează acest device este unul dual-core, cu 512 MB memorie RAM, 4 GB de spațiu intern și slot microSD. Viteza HSDPA+ și camera VGA completează configurația pentru acest model al cărui preț va fi cu siguranță unul accesibil.

Alcatel Își arată devotamentul față de Firefox OS cu nu mai puțin de 3 dispozitive În gama smartphone și o tabletă

îm gama de mijloc, modelele Fire S și Fire E oferă ecrane de dimensiuni respectabile, anume 4.5-inch, ce oferă rezoluții qHD. Cel mai ieftin dintre cele două, modelul Fire E oferă o configurație dual-core și 512 MB memorie RAM. Memoria internă se pretează tot la 4 GB, din care estimăm că doar 2 vor fi efectiv utilizabili și slot de expansiune microSD. Camera de 5 MP și bateria de 1700 mAh, față de cei 1300 mAh oferiți de modelul anterior, vor să justifice încadrarea acestui terminal în gama mid-end.

Cu Fire S lucrurile se schimbă și avem de-a face cu o configurație demnă de luat în considerare. în primul rând vorbim de un chip quad-core, 1 GB memorie RAM și cameră foto de 8 MP. în plus, cei 2 MP pe care îi oferă modulul frontal ar trebui să asigure calitate respectabilă a imaginilor în video-conferințe.

Alcatel Își arată devotamentul față de Firefox OS cu nu mai puțin de 3 dispozitive În gama smartphone și o tabletă

Tableta - Denumită sugestiv OneTouch Fire 7 oferă un design robust, aceasta datorită și ecranului de 7-inch și construcției ce pare dintr-o bucată. Cu toate acestea, restul specificațiilor sunt mai mult decât dezamăgitoare. Vorbim de o rezoluție qHD (540 x 960) pentru panoul frontal, chip dual-core și 2 camere foto/video VGA. Cântărind puțin peste 280 de grame și 9.9 mm grosime, dispozitivul este de asemenea așteptat la prețuri foarte competitive în cadrul segmentului căruia i se adresează.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×