Allview M9 Connect este un feature-phone echipat cu buton SOS pentru urgențe; costă doar 249 lei

860 ori26-01-2017
Allview M9 Connect este un feature-phone echipat cu buton SOS pentru urgențe; costă doar 249 lei

Allview a anunțat astăzi lansarea unui feature-phone numit M9 Connect, telefon afișat în imaginile de mai jos și care este prevăzut cu un buton dedicat SOS pentru situații de urgență. Deținătorul telefonului va putea seta în prealabil 5 numere de telefon care să fie apelate într-o situație de urgență, acest lucru urmând a se realiza prin simpla apăsare a butonului SOS.

Allview M9 Connect

În cazul în care primul număr apelat nu răspunde, apelul este transferat automat către al doilea număr urmând ca procedura să fie repetată cu următoarele contacte de urgență până când unul dintre ele răspunde. De asemenea, în timpul acestor apeluri telefonice se vor transmite automat către toate contactele apelate un SMS cu coordonatele locației în care ne aflăm și astfel cei dragi vor putea ști unde ne aflăm și întinde o mână de ajutor. 

Ca dotări întâlnim aici un display TFT LCD de 2.4 inch, 256 MB RAM, 512 MB de stocare flash + slot microSD și o cameră foto principală de 3.2 megapixeli. Primim suport dual-SIM 3G, Radio FM, jack audio 3.5 mm și o baterie de 1000 mAh. Allview M9 Connect costă doar 249 lei cu mențiunea că livrările vor începe din data de 6 februarie. 


Taguri: Allview Allview M9 Connect M9 Connect Pret Disponibilitate Specificatii Buton SOS SOS

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.