Apple publică iOS 12.1.4, update ce rezolvă celebrul bug FaceTime, plus exploit-uri Zero Day; Iată ce e nou

Autor:  | Publicat în:  Apple  iOS 1.039 ori
<b>Apple publică iOS 12.1.4, update ce rezolvă celebrul bug FaceTime, plus exploit-uri Zero Day; Iată ce e nou</b>După mult tam-tam legat de bugul FaceTime care le permitea utilizatorilor să audă ce zic cei pe care îi apelează înainte să răspundă, Apple a lansat în sfârşit actualizarea iOS necesară pentru a remedia problema. iOS 12.1.4 este aici

După mult tam-tam legat de bugul FaceTime care le permitea utilizatorilor să audă ce zic cei pe care îi apelează înainte să răspundă, Apple a lansat în sfârşit actualizarea iOS necesară pentru a remedia problema. iOS 12.1.4 este aici şi include şi alte patch-uri importante. Ce e nou aflaţi mai jos.

Bugul FaceTime a fost descoperit de un băiat de 14 ani (ignorat de Apple o perioadă) şi ar fi fost activat cu iOS 12.1 în octombrie anul trecut. Era update-ul care îţi permitea să realizezi o convorbire FaceTime cu până la 32 de participanţi deodată. Ei bine, prin problema descoperită recent puteai să auzi audio de pe terminalul celui pe care îl apelai, chiar dacă nu răspundea la apelul FaceTime. Îi spionai practic convorbirea cu alte persoane.

iOS 12.1.4

Apple a dezactivat întâi funcţia de apel în grup şi apoi a venit cu acest fix. Alte probleme rezolvate cu iOS 12.1.4 includ un bug din Live Photos în Facetime, probleme cu iOS Foundation Framework şi cu I/O Kit Framework. Acestea 3 ar fi fost predispuse la vulnerabilităţi Zero Day. Changelog-ul mai menţionează şi "CVE-2019-7286", o vulnerabilitate care are rolul de a corupe memoria telefonului şi permite unui atacator să aibă privilegii extra pe device.

A mai primit patch şi "CVE-2019-7287", care permitea executarea de cod arbitrar cu efecte asupra kernel-ului şi privilegii. E frustrant că Apple nu ne spune cum a aflat de buguri, dacă au fost hackuri din cauza lor şi cum am fi putut să ne ferim şi până să vină update-ul. Principala veste bună e că a revenit Group FaceTime, acum că bugul a dispărut.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×