Avem lista cu procesoarele de pe Nokia 9, 8, 7 şi 2; Snapdragon pe toată linia, cu o alternativă MediaTek la entry level

437 ori13-07-2017
Avem lista cu procesoarele de pe Nokia 9, 8, 7 şi 2; Snapdragon pe toată linia, cu o alternativă MediaTek la entry level

Dacă recent Nokia a afirmat că nu e gata să producă un Nokia 4 încă, iată că poate totuşi ajunge și în zona entry level cu un Nokia 2. Perspectiva acestui terminal tocmai s-a ivit, prin intermediul unei scăpări care ne-a indicat ce procesoare vor avea telefoanele high end Nokia, flagship-ul lor, dar şi misteriosul Nokia 2.

Lista include nume familiare, cu accentul pe Snapdragon, plus o opţiune pentru un MediaTek. Nokia 9 a tot scăpat în ultima vreme, în fotografii spion şi etalând o cameră duală, iar el ar trebui să fie flagship-ul HMD Global/ Nokia pe anul curent. Optica Zeiss a revenit în ecuaţie recent, deci ar trebui să o vedem la treabă aici. Nokia 8 va fi un fel de Nokia 9 mai "lite", dar tot cu cameră Zeiss de top.

Apoi Nokia 7 va fi o extensie logică a lui Nokia 6, plusând probabil la procesor şi eventual la cameră şi diagonală. Nokia 2 e un nou venit despre care nu am mai auzit până acum, care ar putea sosi doar cu cerinţele minime pentru a putea rula Android, poate chiar Android One. Iată cum arată lista de terminale şi procesoare noi:

  • Nokia 2 – Snapdragon 212 / MediaTek necunoscut
  • Nokia 7 – Snapdragon 630
  • Nokia 8 – Snapdragon 660
  • Nokia 9 – Snapdragon 835

A se remarca faptul că Snapdragon 212 e folosit pe telefoanele cele mai accesibile. Snapdragon 660 şi 630 au debutat recent, drept cele mai bune CPU-uri midrange Qualcomm, iar Snapdragon 835 e vârful de gamă al companiei acum. Sursa informaţiilor este o postare de pe un forum chinez, deci o privim cu precauţie.

Cei de la Nokiapoweruser garantează totuşi pentru ea, afirmând că au confirmat datele din surse independente. Cat despre chipset-ul MediaTek de pe Nokia 2, el ramâne un mister, dar pare plauzibil.

Via: phonearena.com
Taguri: Nokia Nokia 9 Nokia 8 Nokia 7 Nokia 2 Procesoare Leak Specificatii Zvon Qualcomm Mediatek

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.