În vreme ce mai toată lumea se gândeşte la Galaxy S9, pentru că tot apar scăpări legate de el, pe noi ne interesează planurile celor de la Xiaomi cu Mi 7. Şi asta pentru că tocmai a apărut un preţ pentru viitorul flagship, dar şi câteva dotări.
La ultima verificare, acest terminal era destinat pentru debut în trimestrul întâi al anului viitor, cu cel mai nou CPU Snapdragon la bord. Evident e vorba despre Snapdragon 845, iar această informaţie revine şi odată cu noul leak. Diferenţa e că acum avem şi un preţ de pornire, 407 dolari. Sursa din China mai scrie şi că handset-ul va sosi cu un ecran edge to edge, cel mai probabil cu panou OLED furnizat de Samsung.
Mi 7 va avea un display cu aspect 18:9 şi diagonală de 6.01 inch, un salt uriaş de la cei 5.15 inch al lui Mi 6. Scanner-ul de amprente ar putea fi mutat în spate, asta dacă nu cumva a reuşit Xiaomi să îl integreze în panoul de display. Chinezii ar fi dorit să includă şi un sistem de recunoaştere facială 3D, dar acesta nu a fost gata la timp, se pare. Viitorul flagship va mai aduce şi 6 GB RAM, o cameră duala în spate, cu senzori de 16 MP şi deschidere F/1.7.
Vom mai vedea la bord şi o baterie cu suport pentru încărcare rapidă, dar şi încărcare wireless. Design-ul va fi în continuare bazat pe sticlă şi metal, cu toate curburile aferente. Aşteptaţi-vă la un debut înaintea flagship-urilor de la MWC 2018, pentru că aşa operează Xiaomi.