Cel mai original telefon Android produs vreodată: Sharp Evangelion SH-06D NERV

Autor:  | Publicat în:  Sharp 1.229 ori
<b>Cel mai original telefon Android produs vreodată: Sharp Evangelion SH-06D NERV</b>înainte să vă întrebați "care e treaba cu Evangelion", aflați că acesta este un serial de animație japonez pe care l-am urmărit și care e probabil cel mai inteligent de acest gen. Se bazează mult pe filosofie și exagerat de mult pe...

înainte să vă întrebați "care e treaba cu Evangelion", aflați că acesta este un serial de animație japonez pe care l-am urmărit și care e probabil cel mai inteligent de acest gen. Se bazează mult pe filosofie și exagerat de mult pe Nietzsche... ei bine, având în vedere numărul uriaș de fani Evangelion, acum seria are și un telefon mobil dedicat, produs de Sharp. Iată-l:

Cunoscut sub numele de Sharp SH-06D NERV, acest device este cel mai original handset Android văzut de mine. Pentru a înțelege ce e cu această interfață și cu partea din spate a telefonului, aflați că în serialul de animație e vorba despre câțiva roboți pilotați de adolescenți legați prin simbioză cu roboții. Cam ca interfața telefonului arata și panoul de control al roboților, în vreme ce partea din spate are textura armurii unui robot. Specificațiile sunt aceleași cu ale lui Sharp Aquos SH-063D și includ un display 3D 720p de 4.5 inch, un procesor dual core de 1.2 GHz și o antenă TV extensibilă.

Handsetul rulează Android 2.3 Gingerbread și vine cu versiuni 3D ale filmelor Evangelion (există și de lung metraj) la pachet. Din păcate telefonul este disponibil doar în Japonia și va fi vândut în ediție limitată, începând cu iunie 2012. Personal consider că smartphone-ul arata foarte bine... voi ce părere aveți? Avem vreun fan Evangelion printre cititorii Mobilissimo?

Sharp Evangelion SH-06D NERV - back

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×