Spy Shop Black Friday 2017

Despre furtul unui telefon mobil, cum să reacționăm și cum anticipăm problema (Editorial)

Autor:  | Publicat în:  Editorial 1.939 ori
<b>Despre furtul unui telefon mobil, cum să reacționăm și cum anticipăm problema (Editorial)</b>​Avem un video foarte elocvent mai jos, în care vedem cum unei tinere i se fură telefonul mobil și apoi reacția sa promptă, cu o mică mostră de karate. Evident, nu suntem toți atât de bine pregătiți să ne apărăm, astfel încât aici...

​Avem un video foarte elocvent mai jos, în care vedem cum unei tinere i se fură telefonul mobil și apoi reacția sa promptă, cu o mică mostră de karate. Evident, nu suntem toți atât de bine pregătiți să ne apărăm, astfel încât aici intră în acțiune prevenirea furtului.

După un mail trimis biroului de presă de la Poliția Capitalei am aflat câteva informații foarte interesante despre prevenirea furtului unui handset.  E știut faptul că telefoanele mobile sunt într-o continuă evoluție, iar valoarea lor crește, ajugand uneori la echivalentul a câteva salarii. Fie că uitați telefonul mobil în taxi (se întâmplă mai des decât ați crede) sau că vă este furat, avem câteva detalii pe care trebuie să le aflați.

Atunci când achiziționați un telefon mobil, fie și la mâna a doua, va trebui să solicitați actele de proveniență pentru acel terminal și să verificați dacă seria IMEI corespunde pe cutie și fizic pe aparat, după înlăturarea acumulatorului sau apăsând combinația de taste *#06#. Aflați și că seria IMEI este unică și este alcătuită din 15 caractere (cifre).

Poliția Capitalei ne-a oferit și câteva recomandări cu privire la situația în care asistați la un furt de telefon sau sunteți victima sa. în primul rând va trebui să alertați persoanele din jur și să strigați, strigătul de ajutor putând uneori descuraja agresorii. Apoi nu trebuie să opuneți rezistență atunci când agresorul încearcă să vă ia telefonul mobil, deoarece viața e mai prețioasă decât un iPhone.

Evident etapă logică este un apel la 112 și apoi să activați servicii de tip Find My Phone sau aplicații de acest tip pe care le aveți la dispoziție. Ca metodă de prevenire nu strică nici să aveți un lockscreen cu parolă sau acel model cu puncte ce trebuie unite, celebru pe Android. Aici găsiți câteva sugestii interesante de aplicații ce vă pot ajuta să depistați poziția unui telefon, dacă sunteți curioși să vedeți cum funcționează.

Din păcate mai toată lumea are o pățanie negativă cu un telefon pierdut sau furat, care nu a fost găsit de operatori sau poliție. Am observat că e mai probabil ca poliția să găsească terminalul decât operatorii, care par mereu să dea greș în această privință, din cele 3 cazuri pe care le cunosc personal.

La final cea mai bună prevenție este pur și simplu atenția la terminalul vostru care costă cât un PC de ultimă oră. Personal am o strategie pe care o recomand în special celor care doresc un look inedit pentru telefon: mai bine nu! Am remarcat că în special fetele posesoare de smartphone caută o carcasă cât mai bling-bling, cu cristale Swarovski eventual sau inserții de metale prețioase. Uneori carcasa costa cât jumătate din valoarea telefonului și poate atrage mai degrabă un răufăcător.

O soluție care poate părea stupidă este să ai o carcasă nu foarte arătoasă și poate butucănoasă pentru a "masca" un Galaxy S4, iPhone 5, HTC One. știu că sună ridicol, dar mi se pare o strategie bună. Personal consider și că posesorii de iPhone sunt mai expuși, strălucirea logo-ului cu marul mușcat fiind vizibilă de la o poștă și deseori și prin carcasa transparentă a terminalului.

Un alt indiciu de bun simț, tot de la sus semnatul: nu vă împrumutați telefonul mobil necunoscuților, care "vor să dea doar un telefon". și mare, mare atenție la pantalonii cu buzunare largi, mai ales dacă stați într-un scaun de taxi ușor înclinat sau în orice automobil. Sperăm că v-a fost de ajutor acest articol și nu vă veți regăsi printre victimele furtului de handseturi.

Discutăm subiectul și pe forum!

Mulțumim și Poliției Romane pentru colaborare!

▶▶▶ Sony Xperia XZ1 la 2.591 lei ◀◀◀
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×