OnePlus 5 JCC este ediția limitată a flagship-ului asiatic din acest an; va fi pusă în vânzare la prețul de 559 euro

2.340 ori
<b>OnePlus 5 JCC este ediția limitată a flagship-ului asiatic din acest an; va fi pusă în vânzare la prețul de 559 euro</b>La fel ca și în cazul lui OnePlus 3T care a primit la scurt timp de la debutul oficial o variantă Ediție Limitată și modelul actual OnePlus 5 beneficiază de același tratament. De această dată firma chineză a încheiat un parteneriat cu designer-ul

Dacă vă amintiți și anul trecut cei de la OnePlus au adus pe piață o Ediție Limitată pentru flagship-ul din acel moment (OnePlus 3T), idee care se aplică și modelului din acest an. Un teaser am văzut acum aproximativ o săptămână iar astăzi telefonul devine oficial și îl puteți admira mai jos. Se numește OnePlus 5 JCC și este rezultatul unui parteneriat încheiat cu designer-ul francez Jean-Charles de Castlebajac.

OnePlus 5 JCC

Modificările principale se remarcă la exterior și în special pe panoul spate unde avem imprimat un soi de citat. Alte noutăți la capitolul design sunt reprezentate de către butoanele colorate în diferite nuanțe. De exemplu, butonul power este albastru, cel de mute galben, iar butoanele de volum roșii.

Se obține astfel un efect tematic interesant și un lucru bun este acela că prețul nu crește comparativ cu cel purtat de variantele standard ale lui OnePlus 5. Este vorba despre modelul cu 8 GB RAM și 128 GB de stocare ce va fi disponibil la vânzare într-un magazin al brandului de modă Colette din Paris. Din 22 octombrie europenii îl vor putea cumpăra direct de pe oneplus.net la suma de 559 euro. 

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Susțin Mobilissimo cumpărând prin linkuri de afiliere:

*Cumpărând, accesând magazinele prin aceste link-uri/ sigle, ajuți la finanțarea site-ului Mobilissimo prin procentul pe care noi îl primim în urma vânzării, de la retaileri. Pe tine nu te costă nimic, dar pe noi ne ajută să rămânem independenți și să devenim și mai buni în ceea ce facem. MULȚUMIM! :)

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×