Honor 7S este un nou smartphone cu ecran 18:9 de la Huawei; Va costa între 120 și 140 euro

378 ori
<b>Honor 7S este un nou smartphone cu ecran 18:9 de la Huawei; Va costa între 120 și 140 euro</b>Chinezii de la Huawei continuă să pregătească telefoane mid-range cu panouri 18:9, cel mai recent exemplu fiind modelul Honor 7S despre care aflăm mai multe astăzi. La prima vedere pare că avem de-a face cu un Honor 7a mai modest la nivel

Din partea celor de la Huawei va sosi în perioada următoare și smartphone-ul Honor 7S, telefon care la prima vedere pare a fi doar o versiune mai slabă a recent lansatului model Honor Y6 (2018). Prin intermediul celor de la winfuture.de aflăm câteva detalii despre acest viitor handset precum prețuri și specificații. De asemenea avem mai jos și o galerie generoasă de randări cu iz oficial.

Honor 7S

Ca dotări hardware vom regăsi aici un ecran IPS LCD de 5.45 inch cu rezoluție HD+ de 1440 x 720 pixeli și densitate a pixelilor de 295 ppi. Primim un procesor modest MediaTek MT6739 cu 4 nuclee de 1.5 GHz, 2 GB de RAM, 16 GB spațiu intern de stocare flash și un slot microSD separat de cele două sloturi nano-SIM. 

Telefonul are și cameră selfie de 5 mpx cu bliț LED, cameră foto în spate de 13 megapixeli cu bliț LED și o baterie de 3020 mAh ce poate fi încărcată prin intermediul cablului cu port microUSB v2.0 din pachet. Honor 7S are NFC, Android 8.0 Oreo și ca dimensiuni măsoară 8.3 mm în grosime, cântărind 142 grame.

Acest handset va sosi pe plan european la un preț cuprins între 120 și 140 euro.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×