HTC One A9 se lansează în România săptămâna viitoare, moment în care vom afla și prețurile oficiale

811 ori
<b>HTC One A9 se lansează în România săptămâna viitoare, moment în care vom afla și prețurile oficiale</b>Din c&acirc;te se pare, cei de la HTC nu pierd vremea, și doresc ca cel mai nou smartphone anunțat să ajungă c&acirc;t de repede posibil pe piață, Rom&acirc;nia fiind una dintre țările aflate &icirc;n prim-plan. Prin intermediul unei invitații...

Din câte se pare, cei de la HTC nu pierd vremea, și doresc ca cel mai nou smartphone anunțat să ajungă cât de repede posibil pe piață, România fiind una dintre țările aflate în prim-plan. Prin intermediul unei invitații proaspăt ajunse în inbox-ul nostru, aflăm că HTC One A9 va debuta oficial chiar săptămâna viitoare pe plan local.

Pentru a ne prezenta noul device, filiala HTC România ne-a pregătit un eveniment special de presă ce va avea loc pe data de 28 octombrie. În acestă zi vom afla cel mai probabil dacă HTC One A9 se va comercializa pe plan local atât în versiunea cu 2 GB RAM, cât și în varianta cu 3 GB memorie RAM.

Ca specificații, acest device se încadrează în categoria mid-range, sosind cu display Full HD de 5 inch, procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 617, cameră foto principală de 13 megapixeli cu OIS și bliț dual-tone, și senzor frontal de 4 megapixeli. Design-ul este totuși atracția principală aici, look-ul terminalului fiind unul foarte similar telefoanelor iPhone.

Din câte vă anunțam anterior, evoMAG.ro a listat acest produs pe site în varianta cu 2 GB RAM, model ce va costa 2.750 lei.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Black Friday Direct:

*Cumpărând accesând magazinele prin aceste link-uri/ sigle, ajuți la finanțarea site-ului Mobilissimo prin procentul pe care noi îl primim în urma vânzării de la retailer. Pe tine nu te costă nimic, dar pe noi ne ajută să rămânem independenți și să devenim buni în ceea ce facem. MULȚUMIM! :)

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×