Huawei Mate 30 Pro este noul campion DxOMark; Iată ce note i-au dat francezii!

5.111 ori
<b>Huawei Mate 30 Pro este noul campion DxOMark; Iată ce note i-au dat francezii!</b>Clasamentul DxOMark arată radical schimbat faţă de cel de acum un an. Scorurile au crescut mult, au fost adăugate noi categorii (Selfie, Wide, Low Light) şi telefoanele au tot făcut rocada la vârf. Avem un nou campion începând

Clasamentul DxOMark arată radical schimbat faţă de cel de acum un an. Scorurile au crescut mult, au fost adăugate noi categorii (Selfie, Wide, Low Light) şi telefoanele au tot făcut rocada la vârf. Avem un nou campion începând de azi şi anume Huawei Mate 30 Pro. Ce au avut francezii de spus despre el aflaţi mai jos.

Huawei Mate 30 Pro Dxomark

În primul rând trebuie spus că anul 2018 a fost dominat de Huawei P20 Pro la vârf, urmat de Mate 20 Pro. Apoi Galaxy S10 5G a avut câteva momente de glorie, împărţind locul întâi cu P30 Pro. Odată cu sosirea lui Note 10+ 5G, el a urcat autoritar pe locul întâi, cu 117 puncte la testul principal şi 99 la cel selfie. Acum Huawei Mate 30 Pro îl depăşeşte, cu 121 de puncte la testul principal, dar doar 93 la cel selfie.

De remarcat că Mate 30 Pro obţine 131 de puncte la testul foto şi 100 la cel video. Văd că a pierdut puncte la captura wide, unde are doar 34. DxOMark afirmă că Huawei P30 Pro a avut culorile ca slăbiciune, iar Mate 30 Pro rezolvă asta, oferind culori mai saturate şi balans de alb mai stabil. Telefonul este lăudat şi pentru captura low light, cu bliţ pornit sau oprit, cu nivel scăzut de zgomot, chiar şi pe întuneric.

Aflăm un lucru interesant şi anume că deşi Mate 30 Pro nu are camera cu zoom optic 5X de pe P30 Pro, tot se descurcă fantastic la capitolul detalii, mulţumită noului algoritm AI-RAW. Detaliile ar fi chiar mai bune decât la P30 Pro la distanţă scurtă şi medie. Simularea Bokeh este excelentă, dar produce imagini uşor sub-sturate şi fără dynamic range prea larg.

Camera wide are slăbiciunea unui câmp vizual mai îngust decât la rivali. La filmare culorile sunt plăcute, stabilizarea eficientă şi nivelul de zgomot scăzut. Că neajunsuri apar artefacte, mai ales în low light. Mai multe detalii aflaţi chiar de la DxOMark şi acum aşteptăm să testăm şi noi telefonul pentru a vedea dacă e peste P30 Pro sau nu.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Black Friday Direct:

*Cumpărând accesând magazinele prin aceste link-uri/ sigle, ajuți la finanțarea site-ului Mobilissimo prin procentul pe care noi îl primim în urma vânzării de la retailer. Pe tine nu te costă nimic, dar pe noi ne ajută să rămânem independenți și să devenim buni în ceea ce facem. MULȚUMIM! :)

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×